Pagini

10 martie 2011

Avatarul si bilocatia 4D





KIRAEL  Subiectul nostru astazi este bilocaţia  4D şi avatarul care sunteţi. Mulţi dintre oameni cred că avatarul este o fiinţă spirituală avansată, dar definiţia mea este mult mai simpla. Aţi cautati acest cuvânt în dicţionar?

Î: Da, se spune, “încarnare într-o forma umană”.

KIRAEL Asta-i drept. Sunteţi avatarul unei fiinţe de lumina, al sinelui vostru înalt, cel adevarat. Eu chem acum avatarele, sinelor voastre  înalte, ale tuturor fiinţeor de pe acest Pamant. Sinele vostru înalt are două sau trei avatare în planul Pamantului. Aţi fost ultimii care aţi venit în aceasta calatorie, deci sunteţi cei mai tineri dintre aceste avatare. Unii dintre voi aveţi aceste avatare ale sinelui vostru înalt în China sau India sau chiar pe o altă planetă. Fiind avatarul cel mai tanar, veţi merge probabil prin Marea Schimbare, dar avatarurile celorlalte sine înalte, oriunde ar fi ele, vor merge acasă. In acel moment, ele vor descărca tot ceea ce stiu, în voi. Veţi dobândi cunoştinţele lor şi mintea voastră va sovai, deoarece veţi fi dobândit cunoştinţe pe care nu le-ati avut înainte, şi nu veţi şti de unde le stiţi.
Nu aţi putea fi aici, fără celelalte două avataruri ale sinelor voastre înalte. Ei bine, de fapt, câţiva dintre voi sunteţi aici, fără vreunul dintre avatarele sinelor voastre înalte, dar asta e altă poveste. Indiferent unde sunt avatarele voastre , ele lucrează pentru voi, pregătindu-vă pentru Marea Schimbare ce va veni. Avatarul este singura cale prin care ajungeţi în această călătorie şi este singura cale prin care veti pleca. Vom vorbi, de asemenea, despre bilocaţie, ceea ce înseamnă că puteţi fi în două locuri diferite în acelaşi timp.
Dacă spun mai multe pana la acest punct, va răspund la toate întrebările înainte de a le pune, deci haideţi să  trecem direct la întrebările voastre.

Î: A fost Maestrul Isus un avatar al altei fiinţe?

KIRAEL: Da. Maestrul Isus, care locuieşte în a şasea lumina , o lumină dincolo de ceea ce puteţi înţelege, a fost avatarul altei fiinţe. Cu alte cuvinte, el a avut sinele înalt, la fel ca voi şi alti mari maestrii -Buddha, Lady Quan Yin, şi Martin Luther King, Jr. Maestrul Isus a avut nevoie de un corp, sau un avatar, ca să vină în acest plan al constiintei. Cel  pe care îl ştiaţi ca Isus a fost o fiinţa puternica la finele călătoriei sale. Atunci când s-a născut, Isus a călătorit din dimensiunea a şasea şi a luat un trup, un avatar. Avatarul lui nu a fost întotdeauna Hristos. El a întruchipat Lumina Cristica pe când era un tânăr, după ce a fost botezat de Ioan Botezătorul.


Î: Unii dintre noi creează un avatar în a patra dimensiune. Cum facem acest lucru?

 KIRAEL: Multi dintre voi  lucraţi deja la avatarul vostru 4D. Dacă vizitaţi a patra dimensiune şi doriţi sa vă construiţi corpul vostru avatar, trebuie să vă aduceţi ADN-ul cu voi. Puneti un deget in gură pentru a obţine cel puţin patru corzi din ADN-ul vostru, şi luati-le cu voi în cea de-a patra dimensiune. Va trebui să puneţi ADN-ul , în ceea ce eu numesc o"pastaie'pe care sa o puteţi  întinde si modela într-un corp atunci când ajungeti în a patra dimensiune. Deci, o sa daţi naştere energiilor voastre, călătorind în cea de-a patra dimensiune, construindu-va propriul corp ,în loc de a-l naste într-un uter. Probabil ca va întrebati cum poate o minge de lumină,construi un corp. Cum puteti construi un corp fără mâini? O veţi face prin intenţie,imaginandu-vă cum  va arata avatarul vostru, si cum este sa navigaţi într-un avatar de două ori mai  înalt ca cel pe care îl aveti in planul Pamantului. Imaginaţia voastra este teren fertil pentru creare.

Va dura cel puţin doi ani pana va construiti avatarul vostru 4D. Aceasta este considerată o perioadă de gestaţie. Deoarece avatarul celei de-a  patra-dimensiuni va folosi patru catene ale ADN-ului, acesta va fi de două ori mai înalt ca avatarul vostru din a treia dimensiune. Corpul vostru avatar din a treia dimensiune,este un produs secundar de înger şi energie Elven. Îngerii şi Elvenii au fost primele fiinţe pe Pamant în Lemuria, aşa că sunteti urmaşii lor, ca să spunem aşa.

Î: Nu vom menţine avatarurile noastre atunci când vom dobândi 12 corzi ale ADN-ului?

KIRAEL: Nici un avatar de pe Pamant nu are 12 corzi ale ADN-ului. Yin / Yang necesita două-corzi de ADN , şi a patra dimensiune necesita patru corzi. Cele 12 corzi sunt active atunci când sunteţi în afara corpului fizic şi în corpul vostru de lumină. Să presupunem că doriţi să va întoarceti la  monadă pentru a vă găsi familia sufletului vostru. Trebuie să renunţaţi la corpul fizic pentru a face acest lucru. Veţi deveni o minge de lumină cu 12 corzi ale ADN-ului.
Puteţi obţine 12 corzi ale ADN-ului în corpul fizic, dar va trebui să cresteţi  dincolo de orice închipuire a voastră, mai departe de zece sau doisprezece metri, veti fi in lumina a patra,si asta nu va funcţiona pentru voi. Doisprezece spirale de ADN în corpul fizic actual sunt inutile.

Î: Putem obţine o perspectivă diferită a corpului nostru fizic, cu cel de-al saselea simţ ?

KIRAEL: Da. Când te uiţi la corpul fizic cu cel de-al saselea simţ , care este în afara corpului vostru, veţi şti cât de perfecţi sunteţi. Veţi recunoaşte scopului ce îl serveşte corpul vostru fizic în viata voastră Veţi şti că orice credeţi că este în neregulă cu corpul vostru este drept.. Atat este de puternic cel de-al al şaselea simţ.  Este liber de orice judecată, precum şi atoateştiiutor.

Î: Cât de mult reprezintă viaţa noastră o creaţie conştienta a sinelui nostru înalt ?

KIRAEL: Aţi venit în aceasta calatorie ca o minge de lumină si aţi trecut printr-un avatar mama. După şapte zile în pântecele ei, aţi făcut o conexiune numita tranziţie. Ati pornit de la a fi spirit la a fi uman, şi aţi început să simţiti. În acel moment, aveaţi posibilitatea de a vă construi propriul corp, dar nu o faceti, pentru că ştiţi că totul în această călătorie este perfect, chiar şi atunci când un picior sau braţ sau o parte din creierul vostru lipseşte. Va acceptaţi asa cum sunteţi, si avatarul vostru mama nu are nimic de spus în ce priveste calatoria voastra. Sunteţi un avatar nou  la intrarea  în avatarul vostru mama si calatoria voastra este separata de a ei.Va trebui în cele din urmă să va retrageţi din avatarul vostru mama, pentru a va lua mai în serios calatoria. Cu alte cuvinte, voi creaţi totul în această călătorie fizică, uneori constient, alteori, mai putin  conştient. Sinele vostru înalt este o minge de lumina din afara aceastei dimensiuni şi nu va avea nimic de a face cu voi sau calatoria voastra dacă nu recurgeţi la serviciile sale. Trebuie să apelaţi la sinele vostru înalt, şi când faceţi asta, acesta va fi la dispoziţia voastra, dar numai pentru a vă furniza informaţii, si oportunităţi. Acesta nu va crea pentru voi în planul fizic.

Î: Putem intra în avatarul nostru 4D în timpul somnului?

 KIRAEL: Când aţi terminat construirea avatarului 4D, veţi dori să intraţi în el, dar nu o veţi face, pentru că trebuie să va terminaţi mai întai calatoria din cea de-a treia dimensiune. Vedeţi voi, dati putere corpului vostru  4D daca plasati cordonul vietii în  el. Aveti un cordon care trece prin glanda pineală şi se conectează în inima. Acel cordon este cordonul  vietii voastre. Dacă îl deconectaţi, iesiţi din aceasta calatorie pentru totdeauna. Primiţi doar un singur cordon într-o încarnare.  Dacă intraţi în avatarul 4D şi va conectaţi acest cordon la el, vă veţi termina prematur calatoria în cea de-a treia dimensiune. Aveţi totusi posibilitatea să examinaţi modul în care avatarul 4D va funcţiona prin obţinerea unui fir de la Creator, si conectandu-l la acel corp, dar n-aţi vrea să ajungeţi în corp ca să faceţi asta.  Din fericire, cei mai mulţi dintre voi v-aţi  construit corpurile avatar ,noaptea  în timpul călătoriilor , astfel încât atunci când va avea loc Schimbarea în cea de-a patra dimensiune, sa puteţi intra în noul avatar, (4D) deconectatandu-va de la cel tridimensional.

 Î: Cum  aduc cele şase simţuri cu mine când ma bilochez?

KIRAEL: În primul rând, trebuie să meditati, probabil folosind meditaţia ca spaţiu de siguranţa. Luând legatura cu sinele vostru înalt, făcându-l conştient de ceea ce vreţi, si apoi sa mergeţi în acel spaţiu în condiţii de siguranţă. Pentru cei care nu au auzit niciodată de meditaţia spaţiului de siguranta , o puteţi găsi pe site-ul mediumului meu. În ceea ce priveşte luarea tuturor celor şase simţuri cu voi atunci cand va bilocaţi, trebuie sa practicaţi, practicaţi, practicaţi. Când a început mediumul meu sa călătoreasca în a patra lumina, si-a bilocat două dintre simţuri- pipaitul şi vederea. După un timp a inceput sa auda lucruri. Auzul sau nu a fost foarte puternic la început dar apoi a crescut.
El a auzit pe cineva vorbind, dar nu în limba engleză si nici în alta  limbă ce ar fi putut-o înţelege. Curand s-a bilocat cu simţul mirosului,si  a putut simti miros de gătit .In cele din urmă si-a bilocat toate cele cinci simţuri şi a putut gusta, de asemenea. El a activat cel de-al saselea simţ pentru a intra în lumina a patra, dar a trebuit să lucreze pentru a aduce primele cinci simţuri înainte. Meditaţi pentru a va aduce cele cinci simţuri,atunci când călătoriti în lumina a patra. Când vă conectaţi la simtul al saselea, care este parte a corpului spiritual, veţi şti unde doriţi să mergeţi şi cum să ajungeti acolo. Când ajungeti pe unde va doriţi, practicati, folosind cele cinci simţuri. Aceasta va va lua timp, dar cu angajament, va veţi găsi vazând, auzind, gustând, simţind, şi pipăind.


Î: Care este diferenţa între vederea la distanţă, si proiecţia astrală, dematerializarea, şi bilocaţia, şi daca ne putem biloca într-un loc, cum ar fi Lemuria?


 KIRAEL: Puteţi călători de unde va aflati oriunde altundeva în lumea voastră, prin vedere la distanţă, dar nu vă luaţi corpul fizic cu voi, ca atunci cand va bilocaţi. Cu vederea la distanţă, dacă aţi fi în New York şi aţi vrea să meargeti in Hawai, v-aţi elibera cel de-al şaselea simţ şi v-aţi vedea acolo în Hawai, trecand  prin uşa, literalmente, pentru că materia solida nu vă va deranja. Vederea la distanţă a fost practicată  ani de zile, mai mult decât vă daţi seama. Anumite agenţii guvernamentale au utilizat vederea la distanţă pentru spionaj şi alte eforturi clandestine. Nu mai prea fac asta atat de mult, pentru că a devenit prea puternica. Ei si-au antrenat  cel de-al saselea simţ atât de eficient, încât a început să ia forma de lumină şi a început să lumineze intermitent.

Proiecţia Astrala înseamnă ca va proiectaţi ca o minge de lumina din afara aceastei dimensiuni în alta. Nu puteţi lua avatarul vostru fizic cu voi, si trebuie să va păstraţi cordonul vieţii  ataşat de inima voastra. Dacă îl deconectaţi, iesiţi din aceasta calatorie pentru totdeauna. Pentru a dematerializa, trebuie să fiţi în avatarul fizic, astfel încât să puteţi da drumul celor 70 de trilioane de celule şi mitocondriilor acestora. Atunci când va eliberaţi celulele, luati o parte din  cordonul vietii, si asta  lasă avatarul vostru într-o stare primejdioasă. Va trebui să acţionati rapid pentru a pune acel  cordon înapoi în avatarul in care intraţi după ce va re-materializati. Trebuie să intrati în avatar înainte de a va parasi el pe voi. Dematerializare în a treia dimensiune este periculoasa. Puteti deveni atât de confuzi încat nu va veţi găsi sinele înalt. Nu încercaţi să dematerializaţi.

Bilocaţia este diferita, pentru că puteţi fi în două locuri diferite în acelaşi timp. Trebuie să va ridicaţi vibraţia suficient de mult pentru a realiza acesta îndemanare, de fapt atât de mult încat sa fiţi în stare solida în ambele corpuri simultan. Bilocaţia  are loc mai des decât va daţi seama. Unii dintre aşa-numitii vostri "sfinţi" au ştiut cum să se bilocheze.

Puteţi sa va bilocaţi oriunde pe Pamant, dar nu puteţi sa o faceţi în  Lemuria, deoarece nu mai exista pe Pamant. Pentru a merge in Lemuria, va trebui să călătoriţi astral prin timp ca o minge de lumina si sa stiţi exact unde vreţi să mergeţi, de exemplu la  Copacul Mama. Vă veţi găsi în faţa unui copac frumos de înţelepciune dintr-o altă dimensiune. Aveţi posibilitatea să obţineţi un corp odată ce ajungeti acolo. Toate aceste lucruri pot fi realizate prin meditaţie, pentru că nu va puteţi lua  corpul vostru fizic în afara planetei.
Corpul vostru este prea dens si nu este echipat pentru a merge dincolo de a treia dimensiune. Mergeţi în  Lemuria în seara asta şi veti vedea copaci frumosi,iarbă-înalta, fluturi şi păsări. Priviţi în jur. S-ar putea sa vedeţi scântei mici în jurul vostru. Acestea sunt fiinţe din tot cosmosul,care vizitează, de asemenea, Lemuria, din Pleiade,de pe Pamant etc.   Cand vedeţi scântei de lumină în faţa ochilor vostri aici, pe Pamant, nu va scuturaţi capul, ca acestea sa dispară.. Spuneţi, "Buna !"


Î: Cum pot folosi bilocaţia pentru a programa avatarul meu în timpul somnului sa ajute la reconectarea părţii stângi a corpului meu, care este paralizată..?


 KIRAEL: Corpul tau este atat de dinamic  daca e adus împreună. Tu ai 70 de trilioane de celule şi 35 trilioane sunt inactive pentru că eşti paralizat pe partea stângă a corpului. În primul rând, trebuie să te deplasezi în creier şi sa  folosesti Semnătura Celulei de Vindecare, mutand fotonul în glanda pineală şi implicandu-l pe Creator  în călătorie.
[1] Apoi muta energia în jos prin gât spre timus. Trei parti din creier: cea dreapta, centrala, şi posterioara sunt echivalente cu adevărul, încrederea, şi pasiunea, reprezinta  fundatia acestei calatorii tridimensionale. Când îti lasi corpul, întoarce-te catre cele trei spaţii şi luminează-le. Dacă doresti să te trezesti pe partea stângă a corpului, trebuie să trezesti conştiinţa celulara în partea dreaptă a creierului. Partea stânga a plecat la somn, deoarece crede ca totul este perfect. Ştiu că nu crezi că eşti perfect, dar ar trebui să crezi ca esti perfect, pentru ca asta e corpul care ţi l-a dat  Creatorul. Iţi poti convinge corpul să  trezească toate cele 35 de trilioane de celule care dorm. Pentru a obţine asta,trebuie echilibrat sistemul limfatic, în special pe partea dreapta. Trebuie să meditezi sa faci acest lucru, dar multora dintre voi nu va place să meditati. Poţi vindeca orice, în corpul tridimensional dacă doresti cu adevărat, dar trebuie să faci calatoria. Când esti  pregatit, îl vei vindeca.

Eu va spun la revedere acum, şi îl voi aduce pe Raven , care este din a şasea
lumina.[2] El va închide programul.

RAVEN: Haho! Ei imi spun Raven, astfel încât să puteţi asocia un nume prezenţei mele.
Ah,... planul Pamantului.  Îmi place planul Pamantului.  Ce caut eu aici?

Î: Ai venit să ne ajuti cu un exerciţiu de auto-programare.

RAVEN: Minunat. Staţi jos, închideţi ochii, fiţi conştienţi de respiraţie, de respiraţia vieţii. Doresc să vă duc într-o mica călătorie. Observaţi acel "eu" înainte de voi. Acel "eu" este iubirea. Simţiţi acel "eu"  şi fiţi absorbiţi în el. Acum pe masura ce  va lasaţi absorbiţi în acel "eu", acea dragoste, va eliberaţi din corpul vostru fizic. Sa stiţi că călătoria voastra este absolut perfecta, lăsaţi apoi corpul şi eliberati-va de el.  Unii dintre voi sunteţi deja liberi. Plutiti cu mine deasupra acestei clădiri. În cazul în care corpul fizic este în New York, lasaţi corpul de lumină sa vina cu mine... Wow, mulţi dintre voi sunteţi deja aici! Acum îndepartaţi-va, de corpul vostru şi  priviţi dincolo de a treia dimensiune. Pare ca un spaţiu negru. Veţi vedea o linie ce va aparea în acest spaţiu negru. Voi merge eu afară, mai întâi şi vă invit să veniti cu mine în cealaltă parte. Veniţi acum in dreptul liniei. Nu vă faceţi griji de corpul vostru. Unii dintre voi treceţi prin asta acum. Ce simtiţi?  Simţiti acest spaţiu, în timp? Unii aud deja muzica, dar va contrasta cu ceea ce aţi auzit în a treia dimensiune. Unii dintre voi sunteti agitaţi, dar nu fiţi. Avem control. Vă recunoasteţi acum mingea de lumina? Maestrul Ghid Kirael îmi spune că unii dintre voi credeţi că sunteţi cu cele 12 catene de ADN. Ei bine, uitaţi-va acum în interiorul corpului vostru de lumină. Dacă aţi putea vedea ADN-ul vostru, aţi putea numara 12 catene.

Deci, prietenii mei, uitaţi-va atent la avatarul vostru tridimensional. Este energie bilocata a sinelui vostru înalt. Rostiti acum, fiecare dintre voi "amin"  şi înainte de a reveni la avatarul vostru, mergeţi în jurul lui, din partea de sus a capului la vârful degetelor. Vedeţi ce aţi creat. Nu va daţi seama cat este de perfecta calatoria în momentul "Acum"? Deci, fiţi bucurosi în cele din urmă ca aţi ales acest avatar. Acum, foarte încet, dar sigur vă îndepartaţi de mingea de lumina si reveniţi la avatar. Puteţi face asta în orice moment din zi sau noapte.

Eu sunt Raven şi am venit din a sasea lumina. Inca o dată sunt onorat în faţa avatarului ce sunteţi.  Mergeti în pace, fraţii şi surorile mele. Fiti Zeita sau Dumnezeul pe care îl alegeti. Haho!

[1] celula semnaturii sau celula Dumnezeu, care este celula  originala în perfecţiune, este situata în glanda pineală.

[2] Raven este un spirit ghid, nativ american, cunoscut sub numele de "shamanul şamanilor".


Sursa: www.Kirael.com 
  
Traducere Eliza Fati