Solteris, prieteni! Ne adresăm vouă din această zonă binecuvântată, situată între cer şi pământ, la limita dintre dimensiunea sumeriană şi cea terestră, cu care sunteţi obişnuiţi. Palmira este capitala civilizaţiei sumeriene, la fel cum Arkazamy va deveni capitala civilizaţiei Kamor, căreia îi aparţineţi. Sunt date simple, extraordinare prin firescul lor, vizând aceeaşi realitate din ce în ce mai reală, mai apropiată pentru cei deja angajaţi pe drumul trezirii. În această zonă sunt amplasate trei baze sumeriene, zone de unde vă putem supraveghea, şi care conţin atât hangare pentru navele noastre, cât şi laboratoare în care putem analiza probe referitoare la situaţia terestră actuală.
Realitatea comunicării implică acea sinceritate de a lăsa cuvintele să cuvânte, imaginile şi vibraţia care le include pe toate să se concretizeze în aceste rânduri pe care le scriem împreună pentru milioane de oameni nevinovaţi, prizonieri întrun lagăr instituţionalizat, care a transformat existenţa întro penitenţă a necredinţei. Ceea ce se poate cere omului astăzi este un minim efort de credinţă, care vă conduce spre posibilităţile reale de a continua creaţia. Credinţă are fiecare, numai că, cel mai adesea, o credinţă împotriva sa, încorsetată în dogme, concepte şi false responsabilităţi, manifestânduse printro seriozitate a blocajului mental, tributară unui sens împotriva oricărui sens. Milioane de oameni sunt prinşi întrun joc în care cărţile deja au fost făcute, şi le mai rămâne cutia goală a Pandorei, de care se mai agaţă cu greu speranţa. Dar să fim, totuşi, optimişti. Datoria pe care vo faceţi şi aici ne referim la cei lucizi va reuşi ca, prin firescul calităţii date de sinceritate, să determine această revenire, această reîntoarcere la Tatăl, pentru milioane de fraţi deai voştri prinşi în situaţii paradoxale, între cercuri vicioase, împotriva propriei lor divinităţi. Şi totuşi se mai poate, mai există această şansă în care, raportat la o alternativă viabilă, reală, universală, fiecare îşi poate asculta lumina interioară, pe măsura înţelegerii luminii din jur. Nu este greu decât pentru că vaţi dezobişnuit să acordaţi realitate acestor lucruri. De aceea, se poate remarca faptul că informaţii aveţi destule, dar ceea ce vă poate împinge înainte este numai practica, drumul pe care veţi merge fiind coordonat prin experienţele deja cunoscute.
Aceste pagini reprezintă acele impulsuri civilizatoare, ca răspuns al S.O.Sului primit de pe Geea. Pot fi considerate un semnal ca o picătură în marea de forme mentale cu care vaţi obişnuit, şi care, din locul unde cade, va determina o undă care va cuprinde toată planeta. Dacă acest centru se numeşte Rarău sau Palmira, are mai puţină importanţă, fiecare putând intra pe acest fir odată ce află de prezenţa noastră aici. Impulsul pe care îl dăm este ca un catalizator al unor situaţii pe care deja le trăiţi, fără a vi le putea explica, astfel având posibilitatea elucidării şi depistării soluţiilor care vă sunt necesare. Soluţii există la orice problemă, dar numai pentru cel care cunoaşte Legea, soluţiile care sunt date în prezent fiind de fapt datorate ignoranţei, mai mult o prelungire a unui orgoliu al sistemului tradiţional care caută să fie menţinut de entităţi pentru aspecte de beneficiu material, şi condamnă la întuneric milioane de entităţi nevinovate, în sensul de naive, care au preluat prin acceptare, prin copiere, elemente împotriva valorilor existenţei universale. Dacă ar fi prea greu, vam înţelege, însă efortul pe care îl aveţi de făcut e mult mai simplu decât adaptarea la suferinţa pe care o trăiţi şi la această situaţie de haos mondial care bate la uşă... Apocalipsul nu este sfârşitul lumii, ci al unei lumi măcinate de ignoranţă, de meschinărie, de interese particulare, care în faţa realităţii universale practic nu există.
Imaginaţivă Geea privită din Cosmos: un punct undeva în zarea unui sistem planetar, o zonă unde se zbat miliarde de fraţi, de prieteni, atât de hipnotizaţi de obişnuinţele lor, încât ceea ce este aici e practic inexistent. Această confuzie este dată de neînţelegerea percepţiei senzoriale, practic de o confuzie între un bine al senzaţiei şi un bine al perfecţiunii, al continuităţii, al existenţei. Vom reveni cu o descriere a acestei citadele care este Palmira. Deci, cu răbdare, să mergem înainte. Solteris!
Să continuăm, deci, în aceeaşi vibraţie a Palmirei. Este dificil să vă prezentăm elemente pe care voi trebuie să le luaţi ca atare, fără o posibilitate concretă de verificare, şi mai mult, care nu se potrivesc cu stilul de viaţă cu care vaţi obişnuit. Întradevăr, este dificil dar nu imposibil, acolo unde credinţa are mai mare valoare decât percepţia senzorială, sau pentru cei care au uitat şi au decis ca măcar de data aceasta să nu mai uite... Întro societate în care muzica a devenit un fel de produs comercial, dansul un fel de sport, creaţia un mod de a profita, valorile universale ale armoniei pot fi înţelese numai de cei curajoşi, de cei care nu şiau încetat căutarea, de cei care nu şiau pierdut speranţa, de cei care nu au uitat că există. Dar să o luăm pas cu pas, cu răbdare, pentru că avem nevoie de ea mai ales astăzi când, prin ridicarea vibraţiilor, atâta se caută să se profite, oferinduse o prezentare cât mai extraordinară, cât mai spectaculoasă, a lumilor spirituale şi a altor civilizaţii. Nu că ar fi imposibil, dar realitatea include acea taină, acea vrajă a trăirii în care aspectele subtile, elementele extraordinare sunt foarte fireşti şi pe înţelesul celor care nu au uitat de puterea reală a iubirii. Renunţaţi la puterea conflictului pentru a redescoperi adevărata putere a unităţii.
Să revenim, deci, la această descriere în care, pas cu pas, vom da noi elemente, pe măsură ce şi voi le veţi cere, în sensul posibilităţii de folosire a lor, la nivelul bunuluisimţ. Cu ce ar putea semăna o astfel de descriere, mai degrabă copiii vo pot spune, cei care mai au încă acces la lumea basmului, la acele aspecte atât de minunate, dar pe care materialismul lea considerat poezii sau elemente în afara cunoaşterii. Legătura cu oraşul sumerian Palmira se realizează la modul fizic pe sub munţii Rarău, dar implică o vibraţie mai înaltă pentru a depista această poartă. Sunt lucruri cunoscute de cei care îşi continuă o misiune, o datorie de a reda oamenilor posibilităţile lor reale, prin revenirea la colaborarea universală. Accesul nu este la nivelul dorinţelor, ci numai la nivelul datoriei.
Pentru a realiza un fir al continuităţii, aceste legături au fost menţinute atât în civilizaţia din Theba, Egipt, din Imperiul Incaş, iar în Zona Românească, dinainte de cucerirea teritoriului de către Imperiul Roman. De altfel, o parte din populaţiile care trăiau în acea vreme în aceste ţinuturi aveau cunoştinţă de existenţa noastră. Acum două mii de ani exista în aceste locuri o ierarhizare a entităţilor, în care, la fel ca şi în Egiptul Antic, exista o castă a preoţilor lui Zamolxes, având la origini entităţi provenite din împreunarea reprezentanţilor civilizaţiei terestre cu cei ai civilizaţiei sumeriene. Acest aspect, de altfel, nu se referea la o ierarhie reală, cât la anumite posibilităţi de manifestare şi de acces la elementele construite de noi în zonă, şi prin care, la vremea potrivită, se va relua contactul cu universul. Căutaţi să fiţi voi înşivă, căci marile adevăruri se pot da numai celor care sunt, şi nici atunci gratuit. Revenind, deci, în prezent, cei care au în documentul lor Akashic aceste lucruri le vor recunoaşte, şi şi le vor putea aduce aminte, ştiind cum să le continue, pe când ceilalţi riscă să le interpreteze la nivel speculativ, dar aceasta este treaba lor, efectiv treaba lor.
Să încercăm, deci, să intrăm întro lume a unei alte realităţi, din care singurele informaţii pe care le aveţi sunt la nivel de basm, de legende, ascunse sub metafore, alegorii, simboluri, aspecte neînţelese astăzi datorită obişnuinţei de a percepe realitatea analogic, numai prin prisma elementelor senzoriale. De aceea, datele pe care vi le putem da se referă numai la zona de contact, de limită între două civilizaţii, şi sunt pe înţelesul vostru, deci potrivit cu posibilităţile de informare pe care le aveţi şi care, deocamdată, se limitează la senzorial. Este o lume care vă aşteaptă, căci nu ne aflăm aici pentru a ne ascunde de voi, dar pentru aceasta trebuie să puteţi da la o parte ceea ce vă întunecă vederea, adică să porniţi de unde vă aflaţi fără a vă lăsa ispitiţi, căci etapele nu au cum să fie sărite, dacă vreţi să şi puteţi folosi ceea ce ştiţi. Poate că acum var fi greu să credeţi întro altă lume, în descrierea unui oraş format din construcţii imaculate, de un alb strălucitor, înconjurând temple binecuvântate ale păcii şi iubirii, ale armoniei şi luminii, întro lume în care Legile Universale sunt cunoscute şi respectate, o lume a fiinţei care este una cu Tatăl. Sunt aspecte care necesită o anumită sensibilitate, o claritate mentală deosebită, iar la nivelul trăirilor sufleteşti, o recunoaştere prin înţelegere. Întradevăr, lumea interioară pare departe pentru că vă aflaţi în ea, este un paradox al cunoaşterii, al recunoaşterii în care, în loc de a căuta existenţa în exterior, veţi descoperi că sunteţi, şi la propriu, cei care sunteţi. Dar să avem răbdare căci, aşa cum spune un proverb, răbdarea este mama înţelepciunii, şi am putea adăuga că răbdarea este măsura posibilului, a normalităţii trăirii, dincolo de tendinţa evadării, a ispitei, a unei alergături după mai bine; este o măsură a datoriei faţă de voi înşivă, în primul rând, şi faţă de întregul Univers.
De altfel, însuşi acest cuvânt, "Univers", este acel termen al realităţii absolute în manifestare, tradus prin unitate în diversitate. Aţi putea spune că ocolim să intrăm mai direct în anumite elemente care, prin subtilitatea lor, ar rămâne neînţelese şi la îndemâna unei curiozităţi inutile, departe de pragmatismul şi de posibilităţile lor de a fi folosite. Da, întradevăr, aşa este, pentru că situaţia civilizaţiei terestre actuale trebuie abordată cu fineţe, cu răbdare şi cu aceeaşi strategie a răbdării, pentru ca, pe un fond avid de informaţie, ea să nu se manifeste la nivel de impact informaţional, şi deci la nivel de ispită. Este ultimul ţărm, ultima şansă care poate fi oferită omului, punândune în situaţia unei blasfemii a cărei singură clauză este situaţia critică de pe Geea, căci omului nu trebuie să i se dea adevărul gratuit, ci numai elemente pe care, la rândul său, să le continue prin propriui efort pentru a le putea folosi. Sunt destule entităţi care au ales calea spectacolului, expunânduse opiniei publice ca mari învăţători sau iniţiaţi, şi care din momentul realizării acestui gest au pierdut contactul real, devenind tributari speculaţiilor, unei exacerbări a egoismului, inconştienţi de situaţia în care sau pus, fiind gata să sacrifice o civilizaţie, milioane de oameni, pentru un moft al amorului propriu, pentru a fi adulaţi sau gâdilaţi de aripile unei publicităţi inutile. În situaţia actuală, realitatea nu este pentru a atrage, nu este ceva care să excite sau să impresioneze, ci din contra, drumul celor care au decis să se recunoască este presărat cu probe, cu tensiuni pe care le vor învinge numai învingânduse, numai învingânduşi egoismul, ispitele şi propriile lor inerţii. Iar aceia care vor decide acest drum, să nu uite la fiecare pas pe carel fac înainte de fraţii lor, căci cândva au fost la fel cu aceştia, în aceeaşi situaţie a fiilor risipitori, care au împrăştiat averea Tatălui în loc să o sporească prin continuarea creaţiei în propria lor recunoaştere.
Întradevăr, este ultimul ţărm, de aceea el este accesibil tuturor, dar aceia care îl vor atinge trebuie să meargă mai departe prin ei înşişi, ajutorul pe carel pot primi fiind numai pe măsura eforturilor pe care le depun. Se va crea astfel o ierarhizare a societăţii terestre, în funcţie de nivelul de vibraţie al entităţilor, în care fiecare, urmând o cale particulară, va avea acces prin el însuşi la ceea ce are nevoie. Astfel de cărţi, cum este aceasta pe care o scriem acum, se referă la nivelul de cotă zero al societăţii, fiind vorba de acea situaţie de a salva ceea ce se mai poate salva, dar care este posibilă tot numai prin decizia fiecăruia, dacă vrea să se salveze sau nu. Nimeni nu vă poate obliga, însă Legea nu poate fi păcălită decât cel mult temporar, şi atunci cu consecinţele respective. Fiecare poate decide dacă vrea să continue o viaţă la nivel de instinct, în care este mai importantă o farfurie de mâncare decât libertatea continuării creaţiei, a evoluţiei la propriu.
Trezeştete, Omule, Fiu al Luminii, căci exişti întro lume a vieţii fără de moarte, a tinereţii fără bătrâneţe, a unui etern început care nu cunoaşte sfârşitul, pentru că nu există! Aşa cum am mai spuso, cantonaţi fiind în aceeaşi hipnoză cotidiană, uitaţi că sunteţi o minoritate pe o planetă a Universului, şi că o confuzie la nivel de înţelegere a realităţii nu poate dura la infinit.
Şi aici, mai ales pentru cei care se află în situaţii ierarhice, aşazis supreme, de a guverna state, oraşe, popoare, facem un apel la bunsimţ: nu vă lăsaţi îmbătaţi de propriile orgolii, de o măreţie a formei, căci în sistemul actual de organizare la nivel terestru, milioane de nevinovaţi depind de voi, de deciziile pe care le luaţi. Încetaţi cu această condamnare dezinvoltă la moarte, distrugere, la o ipocrizie a realităţii, la făţărnicia formei. Reveniţi la Lege şi permiteţi şi celor nevinovaţi accesul la învăţăturile reale. Căci cunoaşterea reală nu este a formei, ci a folosirii ei. O entitate nu este mare prin funcţie, ci prin vibraţia ei. Aţi înlocuit măreţia funcţionalităţii, a practicii vieţii, cu cea a rangurilor. Acest apel nu este pentru a fi împotriva voastră, căci oricum, prin ridicarea vibraţiilor, sistemul tradiţional se desfiinţează de la sine, ci este un apel la a fi pe fază pentru ca, în aceste momentecheie, în care se decide soarta unei civilizaţii, să puteţi decide corect. De astfel, nu este vorba de cineva anume, ci de fiecare în parte, şi aici ne întâlnim cu acest paradox: cu cât cineva este mai sus pe scara unei ierarhii sociale şi are o carieră mai profitabilă, cu atât mai mari sunt ispitele de a se lăsa păcălit de un bine trecător, de a uita de sensul real al binelui. Apelul pe care îl facem nu este adresat atributelor cu care vaţi obişnuit, ci conştiinţei cosmice, forţei Christice care este în fiecare, şi suntem convinşi că oricine, indiferent de egoul pe care şi la format în urma atâtor acumulări de forme mentale ale formei, indiferent de cariera pe care se sprijină, de funcţia pe care o are, va putea să se aşeze liniştit pe un fotoliu, să închidă ochii şi să zâmbească vocii interioare din el, carei va spune: Niciodată, omule, nu este prea târziu, renunţă la acest orgoliu şi vei fi liber, renunţă la ignoranţă şi vei redescoperi poezia existenţei, iar atunci când nuţi va mai fi teamă căţi pierzi beneficiile, vei redescoperi bogăţia realităţii întregi care îţi aparţine!
Drumul este acela al răbdării, al unei răbdări care, prin evitarea impactului informaţional, va permite fiecăruia să meargă, atunci când va renunţa la egoismul de a ajunge. Legea nu are cum să ţină cont de elemente ca forme, orgolii şi mofturi, căci vorbeşte prin cei care sunt, către ceea ce este, pentru ca aceia care au deviat de la un sens real al evoluţiei săl poată regăsi. Acest stil de adresare nu este pentru a jigni sau a acuza, căci realizăm foarte clar că tot ce se întâmplă cu majoritatea oamenilor este din pricina uitării, însă niciodată nu este prea târziu să revii, sau să reînvii pentru cei care vor decide să se nască a doua oară. Iar pe cei care nu pot renunţa la orgoliu sau, mai concret spus, care nu vor, pe ei nimeni nui poate forţa, dar chiar dacă şi lear menţine mii de ani, la un moment dat se vor plictisi şi va veni o zi în care îşi vor redescoperi propria origine, propria lor lumină. Până atunci, nu uitaţi că milioane de nevinovaţi pot reveni la viaţă în funcţie de valoarea pe care o daţi acesteia. Şi pentru a nu rămâne în această adresare aparentă, pe linia unei ierarhii practic inexistente, ne dorim tuturor succes, şi să continuăm în Pace şi Iubire. Solteris!
Va urma,
Sursa: 'Viata pe Geea'
