Pagini

9 august 2011

Mesaj Arhanghelul Uriel: "Voia Ta să se facă "



De-a lungul eonilor de timp şi în cadrul mai multor vieti natura Sursei a fost interpretată greşit a fi mai măreată decât omenirea, astfel că sursa aceasta este în control sau responsabilă de ceea ce se întâmplă în cadrul celei de-a treia dimensiuni. Aceasta utilizare gresită a adevăratei naturi a Sursei / relaţiilor umane a permis întregii omeniri să-si subestimeze foarte mult puterea, natura şi scopul călătoriei sale pe pământ. Deci fraza 'Voia 'Ta să se facă' este, de asemenea, utilizată în mod abuziv şi este de fapt o rugăciune de reconectare, şi nu o confirmare a slăbiciunii umane.

Nu aveţi nevoie de permisiunea Sursei, în orice aspect al vietii voastre, deoarece fiecare dintre voi este aici, ca o scânteie de lumina divină şi într-o misiune de vindecare şi de ascensiune. Participaţi la ascensiune alături de cea a Pământului şi a restului sistemului vostru solar, galaxiei si universului. Totul este conectat si totul în jurul vostru se confruntă acum cu ascensiunea la acest moment. Când voi cereti că ''acestea să se facă' creaţi spaţiu pentru ça Sursa să intre în experienţa voastră şi să împărtăsească o energie mai înaltă cu voi. Cu această frază voi creati defapt un spatiu pentru raiul pe pământ.

'Voia Ta', nu înseamnă că Dumnezeu este o parte în plus la situaţie, pe care o dati la o parte pentru ai permite lui Dumnezeu să funcţioneze fără participarea voastră. De asemenea, asta nu înseamnă că dati la o parte puterea voastră pentru a permite Sursei să o preia.. Asta înseamnă că ati ales să permiteti luminii lui Dumnezeu din voi să fie parte a vieţii materiale în acea clipă.Vă deschideti inima pentru a permite Divinului să împărtăşească experienţa cu voi si nu în locul vostru, ca creatori aţi ales să experimentaţi acest moment cu Sursa ca co-creatori.

'Să se facă' indică faptul că sunteţi dispusi a permite realitătii voastre să se desfăşoare în perfecţiunea Vointei Divine. În acest frumos moment rezonati cu şi puteti crea rezultatul cel mai înalt si cel mai bun care include familia umanităţii şi pământul. Ati devenit un co-creator cu Sursa prin setarea deoparte a ego-ului şi vointei, împreună cu toate limitele sale ale celei de-a treia dimensiuni şi de a recunoaşte şi a da glas divinitatii voastre. Şi în acest moment, scopul vieţii voastre de reconectare este îndeplinit şi voi aţi creat raiul pe pământ.
www.urielheals.com
traducere: Eliza