Pagini

1 ianuarie 2012

Hilarion Mesajul săptămânii 1-7 ianuarie 2012


Preaiubiților,

Fie ca mantra pentru aceste vremuri să fie cuvântul "focalizare". Indiferent de ceea ce se întâmplă în lumea din jurul vostru să vă concentrați Iubirea pe ea,să o binecuvântați şi să revărsați această Iubire ori de câte ori puteți şi oriunde ați merge. Cunoașteți că sunteţi fiecare reprezentanţi ai Divinului și că fiecare gând, cuvânt, faptă și acţiune a voastră a devenit foarte importantă în aducerea în realitate a Noului Pământ. Vor fi mulţi în zilele care vă așteaptă, care vor încerca să vă distragă atenţia de la această focalizare şi depinde de voi să vă amintiţi viziunea și scopul vostru de a fi aici în acest moment.

Găsiți o modalitate de a petrece cât mai mult din timpul vostru liber într-un mediu liniştit, care vă va permite să vă concentrați pe obiectivele voastre de Ascensiune personală şi planetară. Acesta este momentul de a acţiona iar zilele de aşteptare pasivă așteptând ca alții să vină în salvare sunt acum pe sfărșite. Voi sunteți Creatorii, preaiubiților. Toate care le-aţi realizat şi depăşit pentru a ajunge la acest punct trebuie acum să fie puse în utilizare practică pentru binele suprem al tuturor. Este esenţial ca Lumina și sentimentele voastre de dragoste şi compasiune, să ajungă afară zi de zi, în oamenii şi în locurile din jurul vostru.

Încercaţi să menţineţi sentimentele de bucurie şi fericire pe care energiile Noului An le aduc. Când simţiți puternic aceste momente înălţătoare, să luați act de acestea şi să învăţați să aduceți aceste sentimente în voi la voință în tot restul anului de schimbări incredibile . Credeți în miraculos şi priviți sincronicităţile minunate care încep să apară. Deschideţi-vă inimile la descărcări tot mai mari de lumină, iubire, upgrade-uri şi initieri şi întotdeauna amintiţi-vă să cereți şi să intenţionați asta, atât dimineaţa, cât şi noaptea.

Este timpul să vă îmbăiați în aceste sentimente înălţătoare şi de împuternicire pe care noile energii ajută să le invoace în voi şi în timp ce faceți acest lucru, voi invitați mai mult din aceste sentimente care urmează să fie divin atrase de voi. Universul se va asigura că veți primi la nesfărșit  multe binecuvântări care aşteaptă să iasă la iveală şi să devină o parte integrantă din viaţa voastră. Pe măsură ce schimbările au loc în fiecare parte a societăţii umane, binecuvântările care vin mai departe pentru voi se vor multiplica în apariţiile lor în fiecare din viețile voastre. Bucuraţi-vă de fiecare clipă, trăiți în acest moment, focalizați-vă, focalizați-vă, focalizați-vă! Permiteți tot ceea ce se întâmplă să curgă prin voi şi în jurul vostru în timp ce staţi în fluiditatea fiecărui moment.

Permiteți Iubirii, care este în voi să strălucească prin voi în tot ceea ce simțiți, spuneți şi faceți. Binecuvântați fiecare întâmplare care are loc în viaţa voastră şi exprimați recunoştinţa voastră în mod constant pentru tot ceea ce vi se oferă. Prin alegerea stării de bucurie, voi permiteți să intre mai multă grație în Ființa voastră şi în vieţile voastre de zi cu zi. Capturați acest sentiment de bucurie şi înfrumusețați-l des prin expresia voastră despre acesta în tot ceea ce faceți. Simţiţi bucurie, FIȚI bucurie, radiați bucurie în puritate totală ,sublimă şi inocență, crezând în magia care vine prin ea, deoarece nu este naivitate să se cultive această esenţă în voi, este o putere care infuzeaza totul în viaţa voastră cu binecuvântări care se multiplică.

Setaţi tonul pentru restul acestui an de către marea putere creată prin determinarea şi intenţia voastră de A FI cel mai înalt și mai măreț potenţial al vostru şi urmăriţi-l desfăşurându-se pentru voi în moduri minunate. Îndrăzniți să visați MĂREȚ, îndrăzniți să faceți tot ce aţi dorit să faceţi şi cumva nu ați ajuns să faceți. Credeți în propria valoare și unicitate şi vedeţi-vă ca un Maestru în tot ceea ce faceți. Scrieți un nou scenariu pentru marele joc, care este viaţa voastră şi apoi TRĂIȚI-L! Dacă puteți să îl visați,puteți să FIȚI acel vis! Totul aşteaptă să se manifeste şi să se ajusteze dorințelor voastre cele mai profunde. Revendicaţi-l în fiecare zi şi urmăriţi-l desfăşurându-se într-un mod magic.

Până săptămâna viitoare ....

Eu sunt Hilarion

2011 Marlene Swetlishoff / Tsu-Tana, (Soo-tam-ah) Păstrător al simfoniilor Grației.
http://www.therainbowscribe.com/hilarion2011.htm

Traducere : Eliza

Fractal Mandala de Joy Shrader