Primit de Marlene Swetlishoff / Tsu-Tana
Preaiubitilor,
Multi de pe planetă se trezesc acum la înțelegerea că fiecare individ este creatorul propriei realități și ca universul reflectă perfect înapoi ceea ce ei emit înafară prin gândurile, sentimentele, emoțiile și atitudiniile lor. Acum prin legile universului, binele ce l-au oferit afară, în lumea exterioară din jurul lor se va întoarce la ei. În acest moment în desfăsurarea Planului Divin, legea grației este în vigoare și umanitatea este binecuvântata prin neutralizarea oricăror gânduri repetitive, care au venit neinvitate din adâncul ființei lor. Problemele centrale au invariabil rădăcinile lor într-o existență anterioară în felul cum a fost experimentată viata într-o încarnare fizică. Legea grației conferă asigurarea ca cei cărora cu inima, mintea și intenția sinceră, care au aderat la calea luminii în serviciu fraților lor, să le fie oferită fiecare oportunitate pentru a elibera modelele de exprimare care izvorăsc, în constiența conștientă astfel încât să poată fi recunoscute și eliberate în cele din urmă.
Au apus zilele eforturilor obositoare și silitoare pentru a deveni umpluți cu mai mult coeficient de lumină, pentru că acum este o apariție din clipă în clipă deoarece mai multă lumină umple planeta iar pașii ce sunt realizati în dezvoltarea Planului Divin sunt dincolo de așteptările noastre cele mai îndrăznețe. Multe schimbări de bază au loc în structurile vechii paradigme fiind înlocuite liniștite de noul sistem, care permite ca drepturile tuturor să fie luate în considerare. Există o abordare diferită pentru rezolvarea problemelor comune care este acum în stadiile incipiente de implementare. O persoană trebuie să aibă discernământ în recunoașterea zonelor de îmbunătățire și acesta, în multe cazuri, nu este un demers ușor, pentru că rareori sunt rostite adevăruri simple și sincere ca toți să audă. Mai degrabă, cineva trebuie să devină un detectiv pentru a descoperi adevărata poveste din spatele cuvintelor date.
Fluxul evoluției se schimbă în favoarea mișcării într-o conștiință mai înaltă pentru toți de pe planeta voastră. Prin deschiderea la conștientizare mai mare oamenii progresează în etape mai iluminate de interacțiune cu ceilalți din specia lor. Așa cum am mai spus înainte, aceasta este o mișcare greu de observat la început, dar este una care va crește în importanță de-a lungul zilele urmatoare. Cei de pe Pământ care dețin un nivel ridicat al coeficientului de lumină sunt rugați să mențină viziunea mai mare asupra lumii pe care ei doresc să o creeze. Va veni o vreme când toate eforturile voastre încep să fie văzute, deoarece schimbări miraculoase pentru binele tuturor de pe planeta încep sa fie manifestate. Începeți să țineți o evidență a fiecărei schimbări mici și pozitive pe care o observați în lumea din jurul vostru și veți vedea în curând că lista va crește și se va extinde.
În expresia calităților superioare ale spiritului vor fi observate cele mai mari schimbări. Oamenii din întreaga lume au început să elibereze expresiile și comportamentele dualiste și exprimă ceea ce ei simt că emană din interiorul inimii lor.Cu cât este exprimată și arătată mai multă bunătate față de semenii, cu atât mai mult se va extinde exponential această mișcare. Aceasta include, de asemenea și expresia de bunătate față de sine, pentru că fără acceptare de sine, iubire de sine, și iubire pentru alții exprimarea ei este împiedicată. Aceasta este lucrarea care este în prezent în desfășurare. Straturile de negare a sinelui și de negare a divinității cuiva sunt curățate și fiecare individ începe să vadă și să recunoască frumusețea și lumina care se află înăuntrul ființei lui.
Când oamenii pot vedea și recunoaște frumusețea lor proprie și calitățile divine, ei încep să recunoască aceste calități în frații și surorile lor și, curând este creată o schimbare,o transformare, în dinamica tuturor relațiilor. Cei care au obosit să vadă calitățile inferioare exprimate la persoanele din jurul lor vor vedea schimbările pe măsură ce vor apărea și curând o mare majoritate a oamenilor de pe planetă vor îmbrățișa acest mod de exprimare. Ei se vor întoarce de la modurile de comportament și exprimare care au fost manifestate ca acceptabile în industria de divertisment și își dau seama că aceea nu mai este calea pentru ei. Oamenii vor căuta acele locuri unde măreția spiritului uman este descrisă și pe măsură ce mai multe persoane fac acest lucru, va fi văzută ca o cale autentică și va fi îmbrățișată din toată inima.
Până săptămâna viitoare ...
EU SUNT Hilarion
©2014 Marlene Swetlishoff / Tsu - Tana ( Soo - tam - ah ) Păstrător al simfoniilor Grației.
.www.therainbowscribe.com
www.movingintoluminosity.com
Traducere Eliza Fati