Pagini

10 martie 2017

KRYON "CINCI CONCEPTE PENTRU NOUL UMAN"






Acest channeling a fost oferit in Red Deer, Alberta, Canada în 7 Februarie 2016

               
 Salutări, dragii mei, Eu Sunt Kryon din Serviciul Magnetic. Din nou, noi vă spunem că numele de serviciul magnetic este o metaforă,deoarece grila magnetică a planetei conține ceea ce noi numim comportamentul conștiinței. V-am mai spus înainte ca nu ați putea trăi aici, pe această planetă fără ea. La început, v-am spus că atributele magnetice ale Pământului au trebuit să se schimbe din cauza transformării conștiintei care vine. Asta a fost pentru ca toți să fie pregătiți pentru ceea ce vine. Pentru acest serviciu am venit inițial iar pentru că acest lucru a fost realizat acum de către grupul meu de grilă, eu sunt pur și simplu un mesager.

Oamenii au spus: "Ei bine, de unde vii tu într-adevăr, Kryon?" V-am spus în această dimineață că eu nu sunt o entitate și eu nu sunt singular. Este prejudecata umană, care consideră că mesajele vin numai dintr-o sursă unică. În schimb, eu vin de la sursa creatoare, la fel ca și voi. Eu reprezint conștiința pură a iubirii și a compasiunii și eu vorbesc prin această ființă umană care o vedeți stând pe scaun.

Este acest lucru prea neobișnuit pentru voi?  La treizeci de ani de la moartea celui pe care îl numiți Isus, Saul din Tars era în închisoare. Cu toate acestea, acum numele lui este Pavel, iar el  scrie ceea ce vor deveni într-o zi Sfintele Scripturi. Stă acolo de unul singur, iar omul este plin de bucurie - lacrimi îi curg pe obraji și în celula luminată pe jumătate, el scrie cuvintele pe care atâtea milioane de oameni le vor citi într-o zi. Ei îl vor numi Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu este. Este cuvântul lui Pavel, sub influența Dumnezeului său frumos. Acesta este channeling-ul. În mod direct, el primește informații despre minunile lui Dumnezeu, ceea ce s-a întâmplat pe pământ și despre maestrul iubirii.

Dar, când un om modern se află într-un scaun și vă oferă mesaje actualizate de la sursa creatoare despre marea schimbare, există mulți care se opun și spun: "Imposibil!" Acesta este discernământul vostru, dragii mei, și nu există nici o judecată cu privire la credința voastră. Dar, vom continua să vă rugăm să discerneti - cel puțin discerneti această situație și simtiți-o. Discerneți energia a ceea ce auziți chiar acum. Aveti de gând să ascultati aceste cuvinte și să le înțelegeți și să le auziți, sau aveți de gând să le simțiți? Vă invităm să simțiți compasiunea și iubirea pentru fiecare dintre voi, sau v-ați convins deja mintea că nu se întâmplă?

ÎNTREBAREA SUFLETULUI BĂTRÂN

Acest channeling de astăzi va fi un răspuns la o întrebare, care este adesea pusă de către sufletele bătrâne care se trezesc : "Dragă Kryon, dragă Spirit, dragă Dumnezeu, în această energie nouă, în schimbare, ce pot face sufletele bătrâne de pe această planetă pentru a nu amplifica numai această energie, ci pentru a ne și ajuta? Ce se va întâmpla? Ce putem face? Ce ar trebui să facem? "

Dragii mei, v-am mai spus că de fiecare dată când se răspunde la această întrebare răspunsul evoluează pe măsură ce timpul liniar trece. Potentialele se schimbă, de aceea, voi stați într-o realitate pe care nu ați experimentat-o înainte. Acest lucru este nou. Se poate simți ca și cum ar fi fost ieri sau cu o zi înainte, dar potențialele s-au schimbat peste tot în jurul vostru. Genul de schimbare pe care ați așteptat-o personal, s-ar putea să nu ajungă deloc, dar în schimb s-ar putea să se întâmple ceva mai bun. Situația voastră este întotdeauna dinamică [variabilă]. Nu există nici o cantitate de energie care să fie livrată într-un anumit program, dragilor. Conștiința voastră schimbă potențialul vieții voastre tot timpul. E frumos.

Vă pot da aceste lucruri pe care vi le voi da, deoarece a fost stabilit un precedent  în alte lumi la fel ca a voastră, iar unii dintre voi ați trecut prin asta deja. Ați fost acolo. Akasha voastră spune: "Iată această situație din nou și știu ce să fac. Am mai văzut asta înainte." Aceasta nu este prima dată. Voi vă aflați în punctul de schimbare umană majoră pe această planetă. Ce puteți face pentru a vă uni cu această energie?

CINCI CONCEPTE

Am de gând să vă dau cinci concepte astăzi, iar ele nu sunt ușoare. Nu este o listă pentru voi dragilor ,ca să o realizați, deoarece noi nu dăm liste. Mai degrabă, acestea sunt concepte, iar primul pe care îl voi spune este primar - adică, acesta va fi primul de fiecare dată când vom discuta acest subiect.

PRIMUL:

Fiți conștienți de această experiență. A fi conștient(to cognize )este o expresie englezească care înseamnă vag cimentarea credinței. Voi credeți că există gravitație pentru că ați văzut-o de când v-ați născut. Este invizibilă, dar voi credeți în ea atât de puternic încât nici nu vă gândiți la ea. Ea pur și simplu "este".Voi ați fost conștienți de gravitație. Nu este ceva în care ați crede la fel cum ați crezut în Zâna Măseluță, de exemplu, fiind copil. Nu, voi sunteți conștienți de ea iar ea devine o parte din voi până la ultima voastră suflare. Voi credeți în gravitație.

Noi o să vă rugăm să fiți conștienți de credința că energia spre care vă îndreptați este foarte diferită de energia din care ați venit. Acesta este primul și este esențial. Trebuie să cimentați acest lucru în sistemul vostru de credință atât de puternic încât tot ceea ce faceți de acum încolo să recunoască noua energie ca noua normalitate.Ea nu va mai reveni niciodată la modul în care a fost și face parte dintr-un nou plan. Este aproape ca și cum ați fi murit și v-ați fi întors cu mai puțină gravitație și ați putea face mai multe lucruri. Este pentru totdeauna și prin urmare trebuie să fiți conștienți de acest lucru.

Dragii mei, acesta trebuie să fie întotdeauna primul din cele cinci, deoarece nu veți putea să faceți orice altceva, dacă nu credeți că această schimbare s-a întâmplat și este reală. Schimbarea este dinamică, și continuă să se schimbe. Cu toate astea,asemeni vouă când citiți cuvinte noi într-un nou roman, întoarceți pagina dar pagina rămâne întoarsă. Nu ajungeți să dați înapoi și să citiți ceea ce s-a întâmplat înainte. Ați trecut acum de pagina întoarsă,experimentând noua energie,iar voi puteți fi conștienți de ea crezând că se întâmplă.

AL DOILEA:

Numărul doi este "permisiunea pentru schimbare". O, încăpățânată Ființă Umană, obișnuiește-te cu schimbarea! Lucrurile se schimbă și, probabil că nu se schimbă în direcția în care ai planificat? Cum te simțiți în privința asta? O, Ființa Umană unică, poți înțelege că a permite schimbarea înseamnă să te maturizezi? Poți gândi înafara cutiei?Poți să spui: eu permit creșterea  "acestui lucru sau al altuia mai bun?  permit  schimbarea conștiinței din mine, care mi-ar putea schimba viața în moduri la care eu nu m-am gândit vreodată." Cât vă este de frică de acest lucru ? Frica este despre schimbare, nu este vorba despre unde se merge, este vorba doar despre cuvântul în sine - schimbare! Deci al doilea din acest set de cinci este de a vă permite să vă acceptați schimbările fără frică.

Uitați-vă la numerologia acestor lucruri. Numărul unu este mereu în legătură cu noile începuturi, asta e ușor. Numărul doi are de-a face cu dualitatea iar dualitatea este adesea frica primară de schimbare. Pur si simplu nu vreți ca realitatea voastră să se mute dintr-un punct central cu care v-ați obișnuit, nu-i așa? De multe ori e vorba de supravietuirea între lumină și întuneric. Dualitatea la care v-ați obișnuit, acest echilibru între lumină și întuneric, este confortabilă. Acum dintr-o dată, spiritul vrea să o împingă un pic, astfel încât să capteze un pic mai multă lumină iar întunericul începe să se diminueze în viața voastră. Asta va face ca aproape totul să se schimbe! Permiteți acest lucru sau nu? Credința și permisiunea pentru schimbare sunt primele două.

De cealaltă parte a vălului, ne uităm la voi și noi știm că prin tot ceea ce treceți este vorba despre o despărțire de vechile obiceiuri. Dar acestea sunt doar obiceiuri, doar asta sunt. Sunteți asemeni unei persoane care are super-puteri: Aveți posibilitatea de a zbura, dar este pur și simplu prea confortabil pentru voi să hoinăriți. Metafora este clară - permisiunea schimbării.

AL TREILEA:

Următoarele trei sunt mai practice, dar sunt foarte dificile. Cu credința voastră intactă și cu permisiunea ca lucrurile să se schimbe, acum sunteți pregătiți pentru unul dintre cei mai mari pași. Numărul trei este acțiunea plină de compasiune. Tot ceea ce veți face de acum încolo va fi dintr-un punct de vedere al compasiunii.

Imaginați-vă că mergeți pe un drum și vă aflați într-un vehicul iar cineva vă taie calea! Vă claxonează și se comportă ca un idiot și un prost și țipa ceva la voi. Cum vă simțiți? Este posibil să luați acest scenariu la un nivel de compasiune? Într-adevăr? Raspunsul este da. În primul rând, nu lăsați să vă afecteze. Există vreo lege universală care spune că acum trebuie să fiți supărați în schimb? Sunteți o persoană plină de compasiune, așa că lăsați butoanele de furie și frustrare să fie deconectate până în punctul în care nu mai există deloc nici o reacție. In schimb, vă puteți gândi că acea persoană are o zi proastă. Așa că încetiniți, le oferiți mai mult spațiu, astfel încât să se simtă mai bine. Nu există nici o pică, nici ripostă pe care trebuie s-o faceți, iar voi nu țipați înapoi. Aveți o acțiune plină de compasiune în tot ceea ce faceți.

Se pot întâmpla lucruri în viața voastră, în ceea ce privește comunicarea cu alte persoane care ar putea răni sentimentele voastre în mod normal. Viața voastră este unică și sunt lucruri pe care oamenii le spun care v-ar putea răni inima. Este vorba despre dezamăgirile pe care le aveți în legătură cu cei din jurul vostru și de modul în care aceștia acționează. Dragii mei, acest lucru este pur și simplu uman. Dar ce ar fi dacă tot ceea ce faceți, ca urmare a acestor dezamăgiri vine dintr-un suflet plin de compasiune, care vede totul diferit? Íntr-un mod plin de compasiune,cu adevărat nu există nici o persoană care să vă poată răni sentimentele vreodată, pentru că voi știți cine sunteți. Ele nu vă pot defini și nu vă pot face ce nu sunteți, doar pentru că ele spun lucruri. Problema reală este că aceste persoane sunt, probabil, dezechilibrate la acel moment iar ele au doar o zi proastă. Înțelegeți ce spun?

Acțiunea plină de compasiune vine dintr-o inimă plină de compasiune, indiferent de orice. Este o poziție de putere și înțelepciune. Acum, unii dintre voi care ascultă acestea au nevoie să audă acest lucru: Nu este o slăbiciune să fi plin de compasiune. Maeștrii care au pășit pe această planetă au emanat compasiune!Au transmis-o ! Chiar și la cei pe care i-ați venera, este vorba de compasiune. Ei nu erau slabi, dragilor. Așa că trebuie să vă rearanjați percepția cu privire la tot ceea ce vi s-a spus despre o persoană bună, plină de compasiune. Echilibrul este putere. Compasiunea este puterea. O ființă umană echilibrată va prinde rar o boala, știați asta? O ființă umană echilibrată va avea ceea ce numiți sincronicitate. Altii o numesc noroc. Sincronicitatea înseamnă să fi în locul potrivit, la momentul potrivit și să ai parte de lucruri perfecte care se întâmplă, pentru că acestea sunt rezultatul acțiunii pline de compasiune. Compasiunea este de fapt, o energie care dă la o parte ideea de noroc sau șansă. Voi controlați realitatea voastră.

Este un pachet frumos, nu-i așa? Atunci când începeți o cale de acțiune plină de compasiune, totul se schimbă. Ăsta a fost numărul trei. Acum, trei în numerologie este catalizatorul. Un catalizator este un cuvânt adesea folosit în chimie ca o substanță care schimbă lucrurile în jurul ei, în timp ce ea rămâne aceiași. O persoană plină de compasiune schimbă pe cei din jurul lui / ei, în loc să fie afectată de acestea. Negativitatea nu se va atașa de voi. Este o astfel de poziție de putere, iar alții vor dori de multe ori să fie cu voi. Voi schimbați pământul oriunde pășiți!

AL PATRULEA:

Numărul patru - vederea spirituală. Vreau să începeți să vedeți imaginea mare. Vreau să-l vedeți pe Dumnezeu în toate lucrurile. Vreau să priviți afară și să-l vedeți pe Dumnezeu în copaci și în murdăria și lumina care vine de la soare. Vreau să simțiți căldura lui Dumnezeu care strălucește asupra voastră, chiar și atunci când sunteți în întuneric.

Compasiunea este un lucru, dar cu vedere spirituală puteți vedea sursa creatoare în toate lucrurile și în alte persoane. Cel care v-a taiat calea îl are pe Dumnezeu în interior, la fel ca și voi . Vederea voastră spirituală, combinată cu acțiunea plină de compasiune, spune: "Există o creatură care merge la fel ca mine, care încă nu știe despre ea însăși. - nu încă".

Sufletul plin de compasiune, (conceptul numărul trei), care are vedere spiritualá este cel care îl poate vedea pe Dumnezeu în toată lumea. Acesta vă ajută să deveniți mai plini de compasiune, nu-i așa, atunci când cineva țipă în fața voastră și în loc de furie, ceea ce vedeți în față este Dumnezeu? Puteți face asta? Trebuie să gândiți diferit. S-ar putea chiar să fiți asemeni maeșrilor spirituali ai planetei, pentru că asta este ceea ce au făcut.

Dragii mei, aceste lucruri care vi le dau eu vouă sunt o reprezentare adevărată și corectă a noii Ființe Umane. Nu veți avea pe deplin, 100% succes în fiecare dintre acestea, dacă nu le practicați. Numărul unu era de a conștientiza ceea ce s-a schimbat. Atunci când conștientizați ceva , nu se întâmplă instantaneu. Va trebui să lucrați la ele. Credința trebuie să fie treptat cimentată în creier pe măsură ce vedeți dovada ei și în cele din urmă ea este conștientizată. Voi de fapt vă antrenați pentru a conștientiza și crede. Permisiunea pentru schimbare sunteți voi antrenându-vă pentru a accepta lucruri care pot fi diferite. Lucrați la ea tot timpul. O personalitate plină de compasiune ia naștere încet, nu dintr-o dată. Nu simțiț că ați eșuat dacă ați devenit frustrați sau chiar furioși.Este doar un memento că nu ați fost încă plini de compasiune. Iar vederea spirituală vine cu timpul, dragilor, vine cu timpul.

Va veni un moment în care peste tot unde priviți va fi în lumina lui Dumnezeu, o perspectivă cu totul diferită. Chelnerul care vine la masa voastră de restaurant nu este un chelner deloc, ci mai degrabă această persoană este o frumoasă Ființa Umană care poartă lumina creatorului. Zâmbiți chelnerului și doriți doar să-l îmbrățișați și să-i spuneți îți mulțumesc că ai venit la masa. Este acest lucru prea ciudat pentru voi? Este atât de ciudat să vedeți în primul rând frumusețea în loc de judecată și critici? În cele din urmă îi veți trata pe toți în mod diferit și nu este o slăbiciune. Cea mai mare putere pe care o puteți avea vreodată ca ființă umană este de a-l vedea pe Dumnezeu în ceilalți. Afară, îl vedeți pe Dumnezeu în copaci iar voi știți că există un sistem divin și că voi sunteți o parte din el, iar el este o parte din voi. Puteți fi copleșiți de bucurie și de iubire doar pentru că faceți parte din sistem. Este atât de diferit decât ce ați fost învățați.

AL CINCILEA :

În numerologie, cinci înseamnă schimbare și este una dintre cele mai grele atribute, din moment ce cere răbdare. Ființa Umană vrea totul acum. Vedeți? Știu cine e aici! Este înnascut în voi să doriți lucrurile imediat. Am discutat despre acest lucru de atât de multe ori. Atunci când vorbește autoritatea, ei doresc ceva acum. De fiecare dată când există instrucțiuni și ceva pentru a fi realizat, există un impuls de a face acest lucru în acest moment, nu mai târziu. Ființele umane doresc lucruri care le sunt livrate rapid și vor ca acțiunea să se întâmple imediat.

Va trebui să practicați relaxarea cu sincronicitatea. Ascultați: Lucrurile pe care mulți dintre voi le cereți depind de alte lucruri care se întâmplă în primul rând! Relaxați-vă!
Aceste alte lucruri vor fi lucruri la care aparent nu aveți nici un control, dar potentialele sunt acolo pentru ca ele să se schimbe. Dacă puteți aștepta pentru ele și să nu fiți frustrați sau furioși,aceasta este sarcina. Ani și ani în urmă, când am început să fac channeling cu partenerul meu, am vorbit despre cumpărarea biletului de tren și despre așteptarea pe peron. Ați dobândit și plătit biletul. Trenul vine, dar pur și simplu nu știți când! Așa că pentru ca sunteți o persoană răbdătoare veți ști că trenul vine, fiți confortabil cu răbdarea și bucurați-vă în timp ce-l așteptați. Faceți asta în loc să vă plângeți că întârzie. Răbdare!

Răbdarea spirituală este de aur. Este greu. Fiecare dintre aceste cinci lucruri nu sunt intrinseci nici unuia dintre voi. Nu v-ați născut cu nici una din ele și de aceea sunt dificile. Dar ele sunt atât de realizabile, dragilor!

Nu lucrați la ele unul câte unul, cu excepția primului. Faceți-l pe primul mai întâi. Conștientizați ceea ce faceți. Înțelegeți și credeți, iar apoi la restul din ele se poate lucra în același timp. Unii dintre voi se vor descurca mai bine la câte unul decât la altul, iar asta doar pentru sunteți unici și personalitățile voastre sunt un rezumat al lecțiilor și experiențelor de viață trecute. Nu comparați notele cu alții, căci atunci simțiți că o faceți greșit. Mă auziți? Există o tendință de a aduna și omogeniza totul într-o listă, iar dacă nu o faceți corect vă comparați cu o listă generică. Nu puteți face asta, nu cu aceste lucruri, nu cu sufletul individual care sunteți după ce a trăit atât de multe vieți.

Voi știți că ceea ce ați făcut ultima dată când ați fost aici are un impact asupra voastră chiar acum? Temperează cât de bine vă descurcați cu aceste cinci lucruri. Unii dintre voi sunteți pregătiți pentru acestea; unii dintre voi nu. Iar unii dintre voi va trebui să practice mai greu decât alții. Așa că abordați-le personal, și lucrați la puzzle independent de ceea ce vă spun alții că trebuie să faceți. Sunteți foarte diferiți unul de celălalt!

Vreau să știți că toate acestea și învățarea acestora, este total și complet normal și acceptabil înaintea lui Dumnezeu. Nu veți eșua. Nu vă comparați cu alții. Vreau să priviți drept înainte în ochii Creatorului și să știți că sunteți Dumnezeu, și că tot ceea ce v-am spus este adevărat și posibil. Acesta este doar începutul. Asta am venit să vă spun azi.

Sunt Kryon, îndrăgostit de umanitate.

Și așa este.

KRYON


http://www.kryon.com/CHAN2016/k_channel16_red-deer-16.html


Traducere: Eliza Fati