Pagini

13 mai 2017

Kryon " Schimbarea"

Kryon prin Lee Carroll, mesaj oferit în data de
19 Martie 2017 în Vancouver, Canada

Salutări dragilor, eu sunt Kryon din Serviciul Magnetic. De fiecare dată când aceste mesaje încep, sunt câteva momente de ajustare [este vorba de pauza care este făcută după salut]. Ajustarea este pentru partenerul meu nu pentru voi. Acest lucru se întâmplă pentru că într-adevăr mesajele sunt date în general într-o altă dimensiune. Este dificil pentru o Ființă Umană să schimbe direcția și să nu mai asculte un om aflat pe un scaun, ci să asculte, în schimb, un mesaj multidimensional venit de pe cealaltă parte. Cu toate acestea, acesta este locul din care provine mesajul.

Mesajul de astăzi este puțin diferit de cele de dinainte. Încep din nou cu felicitări pentru rasa umană, pentru că voi ați tras-o afară. Acesta este un colocvialism [o expresie familiară] care spune că ceea ce ați făcut este cu adevărat uimitor. Aproape în ultimul moment, sincronicitatea stelelor v-a adus la finalul unui ciclu profund, iar voi ați trecut prin el fără un nou și ultim război. Ați trecut prin el fără groază și conflicte sau cu proiectata distrugere a planetei și totuși încă nu știți ce ați făcut și că astăzi vă aflați într-o energie nou nouță. Din 2012 multe lucruri reacționează și se schimbă, nu numai voi, și asta este ceea despre ce vreau să vorbesc.

Schimbări în Rețeaua Cristalină

Haideți să începem cu unul dintre elementele de bază, Rețeaua Cristalină a acestei planete. Am discutat cu voi că această rețea este o ”rețea a aducerii aminte”. V-am spus că este una activă [în continuă schimbare] și activată de către emoțiile și compasiunea Ființelor Umane. V-am spus că este o rețea rapidă – asta înseamnă că dacă ea se schimbă, oamenii care sunt poziționați pe ea vor simți acea schimbare. Până acum, a avut din partea omenirii o contribuție care este copleșitor de negativă, pentru că asta este natura la care răspunde omenirea. Acestea sunt emoțiile primordiale – frica, suferința și groaza. Dacă nu mă credeți, uitați-vă la știrile voastre. Se pare că de acestea sunt cel mai atrase și interesate Ființele Umane. Groaza și drama sunt emoțiile care adeseori vă conduc marketingul, filmele și cărțile. Aceasta este natura umană de care vorbim și asta începe să se schimbe. Deci, o rețea care își ”amintește” emoțiile omenirii vă oferă sentimentele de groază pe care le aveți atunci când vă aflați pe un fost câmp de luptă sau tristețea într-un loc în care se află morminte. Își amintește ceea ce a fost introdus în ea.

Ce se întâmplă cu Rețeaua Cristalină a acestei planete în această nouă energie? Oh, cred că v-am dat un indiciu înainte. Dragilor, este ca și cum a fost restartată și lucrurile negative și dramatice pe care și le amintea înainte, și locurile care și le reamintea înainte, vor începe să se diminueze și să dispară. Este ca și cum sincronizarea a creat o fizică complet diferită pentru voi și pentru planetă. Este o rețea cale-rapidă – cum s-ar spune, acum o imprimați cu informații proaspete. Atunci când restartați ceva, tot ceea ce a fost înainte dispare. Apoi începe din nou totul proaspăt și, dragilor, asta este ceea ce se întâmplă chiar acum. Dovada este ceea ce mulți vor începe să simtă în locuri care înainte erau întunecate, pentru că acestea se vor schimba, iar cei senzitivi vor observa primii.

Timpul

Am început cu un concept liniar simplu, pentru că Rețeaua Cristalină este un exemplu. Este destul de liniară și o puteți înțelege, dar sunt și cei care au pus întrebări ezoterice în ceea ce privește timpul. Se schimbă timpul în această nouă energie?

Acum, dacă nu ați participat la seminarul de astăzi, s-ar putea să fie un concept greu de înțeles. Seminarul a dat conceptului de timp circular credibilitate, iar informațiile au fost prezentate într-un mod științific. Cercul timpului nu este ceva ce voi simțiți pentru că pentru voi timpul este o linie dreaptă ca o cale ferată. Voi puteți merge doar într-o singură direcție și aceasta este trecut, prezent și viitor. Dar realitatea este că acesta este fractalizat. Merge în cerc și are energie care este atașată lui, la care reacționează. ”Fractalii” sunt piesele sale și sunt parte a întregului, dar care lasă piese similare din ele însele de-a lungul drumului.

Timpul fractal poate părea ezoteric, deoarece nu este modul în care voi trăiți, dar afectează modul în care voi percepeți lucrurile. Pe măsură ce pe planetă au loc evenimente, ele crează denivelări pe drum astfel încât atunci când intrați din nou în cerc simțiți denivelările sau simțiți că se apropie. Asta face ca adeseori chiar acel lucru să se întâmple din nou. Acest fapt este responsabil de expresia ”timpul se repetă”. Într-un fel, așa și este. Acesta este timpul fractal. Acest efect a fost studiat și se suspectează că există particule atomice fizice în spatele lui [Higgs Singlet]. Așa că iată întrebarea: Ce se întâmplă cu fractalii de timp în această energie nouă? Denivelările de pe drum sunt aceleași sau sunt diferite? Ce se întâmplă cu evenimentele din linia trecutului care ar putea influența viitorul?

Sunt aici ca să vă spun ceva: Întreaga linie temporală, toți fractalii încep să fie restartați [împrospătați] și atunci când dispar, dragilor, timpul însuși începe să se schimbe. De ce s-ar întâmpla acest lucru? Pentru că conștiința umană face parte din asta. Dacă restartați timpul fractal, acest lucru înseamnă că lucrurile din trecut nu vă vor afecta astăzi sau mâine în viitor, așa cum au făcut-o în vechea energie. În vechea energie ați continuat să vă împiedicați de ei și ei au continuat să vină. Acest lucru a dus la război după război după război. Apoi omenirea se odihnea o vreme și o făcea din nou. Acest lucru se întâmpla pentru că asta se aștepta. Asta era natura umană. Mulți spuneau ”Asta este ceea ce fac oamenii.”

Acum, dacă așa stau lucrurile și sincronizarea începe să fie diferită, înseamnă că voi scrieți o nouă linie temporală. Creați noi denivelări, dar aceste denivelări pot fi unele pozitive în locul celor dramatice negative. Așa sunt fractalii. Ei vor funcționa la fel, indiferent de ceea ce faceți voi, cu excepția faptului că cei din vechea energie nu vor fi aici. S-ar putea spune că i-ați curățat. Controversat? Da. Este controversat și în fizică.

Timpul este timp orice s-ar întâmpla. Procesul fractalilor este, de asemenea, același și a fost de eoni. Și eu vă spun că a fost schimbat. De ce? Catalizatorul: Conștiința Noului Om.

Efectul Volatil al ”Denivelărilor de pe Drum” – Trecutul

Haideți să facem un pas mai departe. Dacă fractalii sunt schimbați, ar afecta acest lucru reacția oamenilor față de trecut? Și răspunsul este oh, da! Citiți din nou.

Dintr-o dată acesta ar putea foarte bine fi începutul unei reacții cu totul noi față de istorie. Plantarea semințelor de pace între foștii inamici este iminentă, pentru că trecutul nu va avea efectul pe care obișnuia să-l aibă. Dar cei care vor simți cel mai bine acest lucru sunt tinerii, pentru că ei nu au experimentat niciodată istoria. Ei doar reacționează la ea și la ce li s-a spus despre ea.

Unde vedeți pe planetă cel mai profund efect al istoriei? Răspunsul este în Orientul Mijlociu. Oamenii din Orientul Mijlociu și culturile lor actuale nu se așteaptă la adevărul despre ceea ce vă spun eu acum. Am fost într-un teatru mare cu partenerul meu, stând singur pe o scenă. Lumina era focalizată pe el stând pe scaun și cu 900 de israelieni așteptând să audă un mesaj de la Kryon. Sperând că va fi despre țara lor, dar neștiind ceea ce va spune Kryon. Apoi le-am spus.

Le-am spus că ei au fost ”însărcinați” sau aleși să aducă pacea mai întâi în regiunea lor, pentru a crea apoi începuturile păcii pe Pământ. Ei au fost însărcinați să o creeze pentru că ei erau singurii care puteau să o facă. Soluția la ”situație” nu va veni pur și simplu din afară. Nu va veni din vest, ci mai degrabă de la ei.

Reacția pe care am primit-o, conștiința pe care am putut-o simți, a fost ”Cum?” De eoni acesta este singurul lucru pe care l-au vrut cu toții! Începând din anii 1940 când le-a fost acordată permisiunea să se întoarcă în țara lor și să creeze o națiune, asta este ceea ce și-au dorit cu toții. Dar datorită acțiunilor care au avut loc de ambele părți, lucrurile s-au înrăutățit. Cum? ”Cum poți răsuci un comutator magic, Kryon, astfel încât dintr-o dată să avem pace în această regiune cu toți cei din jurul nostru?”

Răspunsul este că ei au început deja, și au făcut-o în 21 Decembrie 2012. Resetarea a început cu percepția asupra trecutului, deoarece fractalii au dispărut sau au fost rescriși și vor fi copii care vor pune întrebarea ”Spune-mi din nou, tată, de ce ar trebui să-i urăsc? Nu înțeleg. Spune-mi ce s-a întâmplat în trecut și ar trebui să mă controleze pe mine acum? Spune-mi din nou, tată, de ce este nevoie să repetăm tot ceea ce a fost disfuncțional în trecut? Spune-mi, tată, de ce nu putem șterge trecutul care nu a fost bun pentru noi? Spune-mi de ce nu putem începe un proces în care să privim în ochii lor și să spunem ”Haideți să lăsăm la o parte tot ceea ce a fost și că creăm ceea ce este?”

Pentru o generație viitoare, vă spun uitați-vă la asta! Va veni un moment în care vechii lideri se vor fi dus din ambele tabere și se va pune mai puțin accent pe cine ce a făcut cui și va fi în schimb o conștiință a unui început curat. Trecutul nu va conduce viitorul. Ce concept! Acesta este catalizatorul pentru pace în Orientul Mijlociu și nu ar fi avut nici o șansă dacă nu ați fi trecut de acest marker.

De ce războaiele mondiale au venit și au trecut, iar inamicii care le-au experimentat s-au adunat în ultimii 60 de ani ca buni parteneri și vecini? De ce în Orientul Mijlociu continuă o luptă străveche care pare să nu se îndepărteze niciodată de ”cine ce a făcut cui acum mai mult de 1000 de ani”? Răspunsul s-ar putea să vă surprindă.

Orientul Mijlociu este cel care ar fi adus civilizația în genunchi dacă nu ați fi trecut de precesiunea echinocțiilor – markerul din 2012. Orientul Mijlociu ar fi declanșat Bătălia Armaghedonului care a fost profețită de scripturile voastre și alți învățați ai veacurilor, din cele mai vechi timpuri până în anii 1980. Era nevoie de el ca această profeție să poată fi împlinită și și-ar fi jucat rolul în sfârșitul timpurilor.

Apoi, nu s-a întâmplat. Mulți mai simt că o va face, pentru că sunt investiți în osânda viitorului și au petrecut prea mult timp în convingerea că acest lucru este sigur. Acesta este motivul care îi va face pe tineri să aducă vorba despre acest lucru, pentru că el nu este înrădăcinat în ei ca și în cei care și-au petrecut viața așteptându-l. Și este mai mult.

Echilibrul dintre Lumină și Întuneric

Echilibrul dintre lumină și întuneric pe planetă începe să se rearanjeze și va crea mai mulți jolly jokeri. Jolly jokerii sunt ”schimbările neașteptate”, lucruri care sunt adeseori șocante în moduri care nu sunt nici pozitive nici negative, ci mai degrabă sunt schimbări în paradigma a ceea ce a fost. Ei adeseori grăbesc viitorul, atât în conștiință cât și în știință.

Sunt câteva intrări în formă de Ființe Umane care vor face schimbări în moduri și în locuri la care nu vă așteptați. Una, care este mult depășită, este în New York la Națiunile Unite. Aceasta este o organizație veche cu idei minunate în legătură cu ajutorarea planetei, dar blocată în propria sa politică din vechea energie. Ce se va întâmpla acolo? Dacă nu veți vedea ceva în curând, s-ar putea să înceteze să mai funcționeze. Jolly jokerii nu sunt garantați. Ei sunt programați să se potrivească cu libera alegere a celor din jurul lor. Asta este ceea ce face un jolly joker – evenimente total neașteptate. Gândiți-vă la asta: o organizație menită să creeze pacea pe Pământ poate deveni disfuncțională și chiar să eșueze, sau poate să apară un jolly joker și să o restructureze în totalitate într-o mare controversă și aproape fără finanțare. Asta este ceea ce fac jolly jokerii.

Îi puteți găsi în afaceri, în domeniul bancar sau în politică. Noile idei nu au fost niciodată încercate înainte de a fi fost radicale până de curând. Așteptați-vă la acest gen de lucruri, dar ele trebuie să crească prin voi. S-ar putea să fie unele începuturi și unele opriri. S-ar putea să fie plantatori de semințe care să nu reușească. Apoi vor veni alții și vor face ca semințele să înceapă să crească. Asta înseamnă că ideile care nu au fost acceptate ieri pot fi acceptate acum sau în viitor. Acest lucru se datorează faptului că pe măsură ce evoluați, veți vedea noua înțelepciune din ele. Toate acestea fac parte din procesul de creștere în timp.

Deci, aici vă aflați în acest moment în tiparul schimbării. Sunteți la începutul procesului de creștere. Toate acestea cu o nouă rețea, cu foarte puțini fractali de timp de desființat și cu o pagină curată în ceea ce privește energiile istorice. Sunteți pregătiți?

Ascultați: Nici o profeție nu a fost scrisă despre ceea ce se întâmplă pe planeta voastră acum. Zero. Nu există nicăieri în acest moment străbuni sau mediumi care să vă dea o profeție bună, solidă despre ceea ce urmează. Și asta din cauza faptului că tocmai ați trecut prin tunelul vechii energii, vechilor profeții și de-abia v-ați eliberat de ele. Aceasta este o energie nouă pe care nu ați mai experimentat-o niciodată până acum pe planetă. Dacă nu știți despre ce vorbesc, mergeți și citiți profețiile.

Potrivit celor mai populare, bune și acceptate profeții ale timpului vostru, unde ar trebui să fiți chiar acum? Răspunsul este ”morți”.

Unde ar trebui să fie Pământul chiar acum? Răspunsul este ”radioactiv”. Nimeni nu poate exista pe o planetă pe care a avut loc un schimb nuclear masiv, indiferent de ce ceea ce se spune în filmele voastre. Este un ”adio” pentru oamenii de pe planetă. Întreaga idee a unui Pământ post-apocaliptic este o fantezie. Nu trăiți atunci când există o radiație atât de mare. Ea afectează totul în aer, în oceane și chiar și praful care ar fi fost stârnit de mii de explozii nucleare ar învălui planeta și ar bloca lumina soarelui să intre pe planetă timp de decenii. Întuneric – dispariția vieții.

Dragilor, asta este apocalipsa care nu a avut loc niciodată. În schimb, stați aici cu copiii voștri și pe o planetă nouă în speranță. S-ar putea să vă întrebați de ce sunt înamorat de voi toți, dar nu știți cu adevărat, încă nu.

Într-o generație sau două, cineva va ridica o mână și va spune ”Nu am putut să nu observ că suntem diferiți de cei de dinaintea noastră.” Atât va dura, mai ales pentru a rescrie vechea conștiință a osândei așteptate. S-ar putea ca două generații să fie nevoie să treacă înainte ca cineva să ridice mâna și să spună ”Uite, a ieșit soarele [o metaforă]. Este diferit.” Oamenii se schimbă încet, dar s-ar putea să observe schimbări de atitudine și că au o nouă cale pe care să meargă.

Deci, vreți să știți care este sarcina voastră în acest moment, dragi suflete bătrâne? Sarcina voastră este să-i încurajați pe cei din jurul vostru folosindu-vă de compasiunea și echilibrul vostru. Când îi auziți vorbind despre faptul că nu pot să meargă mai departe sau că lucrurile sunt oribile pe planetă, sau ceea ce au spus aseară la știri, vorbiți-le într-un mod iubitor. Când este momentul potrivit puteți spune ”Nu sunt chiar de acord cu asta. Simt că ne stau în față lucruri pozitive. Lucrurile sunt diferite. Nu puteți simți acest lucru, nu-l puteți vedea? Cred că ne stă în față un viitor mai luminos. Este nevoie ca doar să avem răbdare și să încetăm să ne bălăcim în drama pe care alții ne-o oferă și care ne influențează și ne face să ne temem de orice.”

Ascultați: Asta se numește ”plantarea semințelor” și s-ar putea ca ei să vă râdă în față. Cu toate acestea, plantarea semințelor pe care voi o faceți are o componentă plină de compasiune, echilibrată care se lipește de conștiința lor. Este atractivă. S-ar putea să se întoarcă mai târziu, atunci când sunteți singuri, și să vă întrebe ”Spune-mi, de ce simți asta? Îmi amintesc ce ai spus, și îmi place. Dar pur și simplu nu știu de ce simți că ar fi așa.” Atunci le puteți spune puțin mai multe despre precesiunea echinocțiilor sau poate despre ceea ce au spus străbunii și faptul că ele se aliniază cu timpul vostru.

Spuneți-le câte ceva despre istoria planetei, care aparent nu este cunoscută în vest, și care a fost prezentată de către vechile calendare. Cereți-le să facă ei înșiși unele cercetări și îndrumați-i. Spuneți-le că într-adevăr există speranță și să privească în jurul lor. Cereți-le să observe că civilizația a trecut prin schimbarea mileniului și că acum, 17 ani mai târziu, n-a avut loc nici un dezastru și jale. Spuneți-le că voi credeți în ceea ce au spus străbunii, pentru că asta este ceea ce s-a întâmplat, de fapt. Plantați semințele care au șansa unei schimbări pozitive în față.

Tinerii vor veni la voi derutați uneori de ceea ce părinții lor le-au spus despre viitor. S-ar putea să fiți singura persoană care să-i poată spune unui tânăr ”Este cu mult mai strălucitor decât știu ei, dar ei sunt încă oarecum ”în umbra” trecutului.

Stau pe o scenă, singur cu partenerul meu, în fața a 900 de israelieni și le spun: ”Lumea pentru voi a fost în alb și negru. Israelul a fost în alb și negru, dar vine culoarea.”

Întreaga idee le era străină, pentru că nu mai fusese acolo niciodată. Întotdeauna a fost un Israel alb-negru. Apoi le-am spus ”De voi depinde.” Acum am să vă spun de ce aceste lucruri au predispoziția de a se schimba într-o nouă energie. Potențialul este copt pentru această schimbare, iar sincronizarea manifestării lui depinde de oamenii care sunt aici. Ați auzit asta? Spiritul nu controlează libera voastră alegere sau cât de rapid vă adaptați voi la această schimbare.

Cât va dura pentru israelieni și pentru voi? Cum primiți acest mesaj despre ei? Mulți îl vor critica, îl vor discuta pe YouTube, vor comenta cât de stupid sau de absurd este. Aceasta este libera alegere, dar dați-mi voie să vă spun ceva: Dacă vedeți o astfel de reacție, este vorba de o Ființă Umană care nu s-a eliberat de ideea osândei pentru toți. Aceasta este conștiința a ceea ce trebuie rescris mai întâi. Câte decenii mai este nevoie să treacă până ca cineva să-și dea seama că profeția a ceea ce trebuia să aibă loc acum aproape 20 de ani nu a făcut-o? Apoi probabil că se vor întreba de ce.

La ce vă așteptați voi, personal? Dragă suflet bătrân, vreau să pleci din acest loc cu aceste întrebări în minte. La ce te aștepți cu adevărat? Te aștepți să iasă soarele și ca energia mai luminoasă să câștige pe planeta voastră? Te aștepți la ceea ce este de neașteptat în Orientul Mijlociu? Poți să vezi ceea ce fac jolly jokerii și să nu-ți fie frică și să nu fii îngrijorat? Dacă te afli în această situație, acesta este primul pas.

Încercați să percepeți ceea ce se întâmplă cu adevărat aici. Aici aveți o planetă nouă cu o conștiință nouă și cu noi căi care încep să crească și să evolueze. Acesta va fi în cele din urmă sfârșitul războiului. Va fi începutul a ceva la care nu v-ați așteptat să vină. Se apropie culoarea. Acesta este mesajul.

Personal pentru individ

Este un mesaj minunat. Îl credeți? Nu fiți derutați dacă viața voastră nu cooperează neapărat cu tot ceea ce spun eu. Sincronizarea trezirii și recalibrării voastre este unică pentru voi. Ați auzit asta? Nu avem un grup de suflete bătrâne care iau toate o pastilă. Fiecare dintre voi este atât de unic și atât de diferit și se va trezi și va evolua în momente diferite pentru motive diferite. Uneori sincronicitatea a ceea ce vine nu îi va permite încă, iar voi săriți în sus și în jos spunând ”Când? De ce nu acum? Nu înțeleg?”

Dragilor, după cum am mai spus și înainte, veți afla când sosește trenul. Apoi puteți să vă urcați în el. Dar dacă vă treziți prea devreme și mergeți în stație cât de repede puteți, veți fi frustrați de faptul că trenul nu este acolo. Lăsați ca sincronicitatea să lucreze pentru voi, nu împotriva voastră. Aveți răbdare cu toate lucrurile.

Ce faceți în timp ce așteptați? De ce nu stați acolo și să spuneți ”Îți mulțumesc Doamne că mă iubești.” Gândiți-vă la ce schimbare pozitivă puteți face în timp ce așteptați. Asta începe să curețe fricile și neliniștile și toate lucrurile care nu sunt pline de compasiune și frumoase. Poate că acesta este motivul pentru care există o întârziere, ca să începeți! Vă simțiți vrednici?

Am fost acuzat că aș fi un canal Pollyanna. Recunosc, sunt. Asta pentru că știu ce vine și am mai văzut-o și înainte. Libera alegere este cheia și puteți face cu ea ce doriți. Cu toate acestea, am mai văzut acest lucru și înainte. Știu încotro se presupune că vă îndreptați și sunteți avansați pe calea voastră. Dragilor, de-abia ați început și acesta este doar începutul. Ce veți face cu toate astea? Unii nu pot digera tot ce am spus, dar mai târziu vă veți da seama. Veți vedea și veți înțelege. Unii dintre voi o faceți chiar acum. Din nou, sunteți cu toții pe căi diferite.

Spiritul știe cine sunteți. Spiritul vă știe numele și nu sunteți în întuneric. Nu sunteți deloc lipsiți de ajutor. Cum vă face acest lucru să vă simțiți? De la începutul canalizărilor, acum 28 de ani, v-am dat o metaforă pe care continui să vi-o dau și acum: Vă provoc să intrați în dulap, să închideți ușa și să stingeți lumina – și încercați să fiți singuri! Nu puteți! Îngerii binevoitori care au venit pe această planetă împreună cu voi sunt încă tot cu voi. Nu puteți scăpa de noi! Acesta este Dumnezeul-din-voi care vă înconjoară cu măreția celeilalte părți a vălului și Sinele Mai Înalt pe care îl purtați în jur, pretinzând că nu-l aveți, și toate acestea în timp ce credeți că sunteți singuri.

Eu sunt Kryon, îndrăgostit de omenire.

Și așa este.

Kryon

https://www.kryon.com/CHAN2017/k_channel17_vancouver.html

Traducere : Monica Poka

https://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/2017/05/schimbarea.html?spref=fb&m=1