Pagini

29 martie 2011

Mesagerii


Începem această lucrare adresată Omului şi mai ales Omului unei noi civilizaţii - oricare dintre voi vor fi aceia - astfel încât, prin cele ce vă vom spune, încercăm să vă ajutăm să alegeţi. Această carte este prima lucrare transmisă de Confederaţia Galactică prin Misiunea România, la începutul noii civilizaţii în care intrăm. Ne adresăm oricărei entităţi, indiferent de forma sau atributul cu care se confundă, indiferent de culoare, rasă, sex, limbă, indiferent de nivelul de conştienţă atins, fiecare urmând să ia de aici ceea ce i se potriveşte, ceea ce rezonează cu el. Vă vom prezenta date atât ale trecutului, cât şi ale viitorului vostru, însă esenţa este reprezentată întotdeauna de prezent, prezentul implicând dinamica, mişcarea continuă pe care o sesizaţi în permanenţă. Neexistând un început sau sfârşit, prin această prezentare ne continuăm misiunea pe care o realizăm de 17 milioane de ani în zona sistemului Phidelya, misiune la care sunteţi martori prin evenimentele petrecute în ultimele 17.000 de ani, în India, Egipt, Teba, Grecia, Insula Paştelui, America de Sud, Galileea, Japonia şi, în prezent, România.
Este paradoxală această situaţie a entităţii umane care are nevoie, în fiecare epocă, de un tratat de iniţiere pentru a putea fi corectate devierile de la Legile Universale, de la sensul firesc al evoluţiei. Vina acestor oscilaţii nu aparţine numai omului, ci este rezultatul confruntării cosmice între cei care au ales ca sens al existenţei răul şi cei care au ales ca sens al existenţei binele. Trebuie să înţelegeţi de la bun început că aparenţele manifestării şi nivelul actual de cunoaştere al realităţii nu permit interpretarea corectă a acestei situaţii, de aceea ea va fi descrisă după ce vom parcurge etapele necesare înţelegerii aceluiaşi lucru.
Ordinarul, pe care în prezent l-aţi transformat în tradiţie, vă împiedică să vedeţi realitatea, şi de aceea nu putem spune că va fi uşor pentru cei care aleg acest drum, dar de fapt este responsabilitatea fiecăruia de a decide, căci ceea ce azi pare numai un drum, la finalul Apocalipsului va reprezenta singura realitate acceptată de nivelul de vibraţii al planetei Geea. Sensul unei astfel de cărţi este acela de a realiza, pentru început măcar, informaţional, joncţiunea cu civilizaţia care se naşte sub ochii voştri. Ea nu aparţine cuiva, ci Omului, informaţia putând fi creată la nivel particular, dar valabilă la nivel universal. De aceea, aceste rânduri, pentru fiecare dintre voi, pot reprezenta un monolog interior, căci lucrurile ce vi le spunem sunt cele care, de fapt, vă aşteaptă şi pe care fiecare şi le poate spune. Orice informaţie dinamică reală, prezentă, universală, aparţine atât autorului cât şi cititorului, autorul având avantajul de a fi cu un pas înainte, iar cititorul - un creator în devenire care are datoria să continue ceea ce-şi va aduce aminte citind această carte, pe propriul său drum, pe propria sa cale, asumându-şi responsabilitatea de a fi liber.
Ceea ce vom căuta în primele etape este spiritualizarea corpului fizic, ca şi a mediului în care vă desfăşuraţi existenţa, prin ridicarea vibraţiilor - mai precis prin revenirea la parametrii corecţi ai manifestării în prezent faţă de care sunteţi în urmă datorită tradiţiei şi a obişnuinţelor. Ceea ce necesită orice schimbare este în primul rând cunoaşterea, deci informaţia şi, ulterior, curajul aplicării sale.
Dacă în ultimele sute de ani s-a accelerat cunoaşterea Planului Fizic, astăzi se poate spune că el este cunoscut, etapa în care ne aflăm reprezentând, prin ridicarea vibraţiilor, revenirea la cunoaşterea elementelor subtile, la autocunoaştere, la folosirea Forţei Mentale. Exacerbarea excitaţiei, a instinctului, prin îndreptarea atenţiei spre exterior - acesta fiind în mare parte cunoscut - la nivel terestru determină formarea de tensiuni care ameninţă ca Geea să fie distrusă.
Omul fiind o fiinţă spirituală, nevoia sa de cunoaştere şi capacitatea sa de creaţie nu vor fi niciodată satisfăcute de excitaţie şi instinct, de dogme şi limite, de ideologii şi teorii utopice, de ceea ce teoretic este valabil, dar practic este inutil, astfel încât s-a ajuns în această situaţie în care lipsa unui sens constructiv, a unui orizont de cunoaştere, să determine alegerea unui sens opus, deci distructiv. În Univers totul este dinamic, starea de echilibru, deci statică, fiind numai un concept teoretic.
În situaţia actuală, intervenţia noastră apare ca o necesitate, având în vedere situaţia critică creată aici, însă ajutorul nostru vă poate fi util numai în măsura în care acceptaţi colaborarea cu noi. Nu avem dreptul să vă impunem acest lucru - depinde de bunul simţ al fiecăruia să înţeleagă realitatea acestei epoci, a acestui prezent pe care îl tratează inconştient continuând repetarea trecutului. Prezentul nu reprezintă o repetare a trecutului, chiar dacă este o continuare a sa. De altfel, conceptul de timp liniar este tot o noţiune teoretică, orice sistem evoluând în spirală spre stadiul de sferă, fiind punct al continuităţii unei alte spirale.
Cunoaşterea universală, spre deosebire de cea materialistă, implică nivele de conştienţă diferite, pe care fiecare le realizează pe măsura creşterii propriilor vibraţii implicând trăirea la propriu. Este evidentă excluderea definiţiilor, pentru că, iată, cunoaşterea nu are cum să se cunoască, sau, mai sintetic spus, cunoaşterea este trăire, şi automat ceea ce este împotriva trăirii este împotriva cunoaşterii, iar acest lucru poate fi demascat prin consecinţele dramatice la care aţi ajuns în prezent, generalizând ignoranţa ca singura cunoaştere, egoismul ca unica religie, suferinţa ca atribut al existenţei, părăsirea Planului Fizic ca limitare tradiţională a voastră. Oricare ar fi argumentele prin care este susţinut haosul de pe Geea, consecinţele la nivel planetar arată ca evidentă deriva în care vă aflaţi şi al cărei sens este autodistrugerea.
Atunci când afirmaţiile pe care le faceţi sunt susţinute de argumente pe care consecinţele le infirmă, înseamnă că afirmaţiile sunt false.
V-au trebuit trei mii de ani ca să vă adaptaţi la rău, să credeţi în el şi să-l definiţi ca realitate, dar acum e vremea să vă treziţi, să vă reveniţi, să vă ştergeţi la ochi pentru a putea vedea că tot ceea ce este în jur este o manifestare a Luminii, a lui UNU, a Principiului, şi ceea ce trebuie să facă fiecare este continuarea creaţiei şi nu distrugerea ei.
Adevărul rostit astăzi are, într-adevăr, un impact asupra oricărei entităţi, tocmai de aceea răbdarea este singura cale pentru transformările prezentului, dar nu uitaţi că totul depinde numai de voi, căci prin ceea ce facem noi ne continuăm drumul făcându-ne datoria pe care, la rândul vostru, trebuie să o continuaţi. Nu avem scop, iar acest concept pe care îl folosiţi atât de bine vă poate demonstra prin consecinţe că este împotriva binelui.
Prin această carte ne propunem să vă oferim o nouă dimensiune informaţională caracterizată de triadă. Întreaga informaţie publicată pe Geea se află sub semnul analiticului, al dualităţii, al estetismului, adică mai concret - al senzaţiilor, al stărilor emoţionale, reprezentând o reflectare a unei informaţii exterioare deja manifestate spre dimensiunea mentală, ca efect fiind blocarea capacităţilor mentale la un nivel dual, analitic, de simplă constatare a manifestării, în afara dimensiunii reale a creaţiei. Ceea ce este caracteristic triadei este simultaneitatea, iar ceea ce este caracteristic dualităţii este oponenţa. Limitarea cunoaşterii realităţii la nivel de dualitate a determinat o continuă oscilaţie între două extreme considerate teoretic drept existente, ceea ce are ca rezultat în prezent transformarea omului într-o fiinţă care oscilează la voia întâmplării între două concepte, pe care tot el le-a creat, uitând în prezent că fiecare este creatorul care poate continua această dualitate în propria-i creaţie, prin propria-i putere. Triada necesită, deci, revenirea la lumea mentală, la lumea interioară, la autocunoaştere, căci în situaţia actuală, prin faptul că aţi exteriorizat atât răul cât şi binele, personificându-le, aţi ajuns în situaţia de a nu vă mai asuma nici o responsabilitate. Răul nu are cum să facă rău, la fel cum binele nu are cum să facă bine, ceea ce este manifestare nu va putea fi vreodată cauza, singurul responsabil pentru propria-i existenţă fiind entitatea însăşi. Cunoaşterea materialistă se află la nivelul simplist, în care se spune că o manifestare este din cauza altei manifestări sau un efect din cauza altui efect, situaţie în care nimeni nu-şi mai asumă nici o responsabilitate. Dar, prin faptul că orice lucru poate fi justificat, nu înseamnă că este şi cunoscut.
Ca o imagine sintetică comparativă între cunoaşterea duală şi cea universală, deci a triadei, fiecare dintre voi poate observa că ştiinţa materialistă foloseşte trei elemente care, în realitate, sunt numai două: primul este afirmaţia, al doilea justificarea, care este tot o afirmaţie, iar în partea de manifestare sunt valabile consecinţele. Înlocuirea cu justificări a argumentelor din triada reală Afirmaţie - Argument - Consecinţe determină, în prezent, lipsa controlului asupra manifestării, menţinerea dualităţii drept realitate şi continuarea unui sens distructiv la modul inconştient, periclitând existenţa planetei şi a altor civilizaţii care au fost nevoite să-şi creeze sisteme de protecţie pentru a se apăra de vibraţiile emise de aici.
Trezeşte-te, omule! Ceea ce vă putem cere este să nu vă mai agăţaţi de tradiţii, tradiţiile reprezentând orgolii ale unor entităţi care, pentru a o duce bine, preferă o carieră împotriva cunoaşterii decât curajul recunoaşterii. Nimeni nu vă contestă decât propriile voastre consecinţe. Aţi umplut planeta de cimitire, de spitale, de instituţii care astăzi se demonstrează a fi împotriva omului. Majoritatea nu au nici o vină, dar de ce vă autocondamnaţi? Trezeşte-te, omule! De fapt acesta este mesajul cărţii, iar pentru cei sceptici care ne judecă e bine să nu uite să se judece. Cartea aparţine prezentului fiind practic un simbol al comunicării, al colaborării pe care începem să o realizăm. Şi, ca la orice început, în primul rând trebuie să ne prezentăm şi, mai ales, să vă dăm câteva sugestii despre stilul pe care-l presupune o astfel de scriere, ca rezultat al comunicării.
Stilul de carte cu care sunteţi obişnuiţi este acela al unui subiect tratat cu cap şi coadă. Colaborarea pe care vrem să o refacem în prezent nu are început, la fel cum nu poate avea nici sfârşit, această lucrare continuând şi folosind, în această Epocă în care ne adresăm vouă, parametrii şi realizările atinse de civilizaţia terestră în prezent, la fel cum în scrierile ce aparţin diferitelor religii este folosit limbajul epocilor în care acestea au luat fiinţă. În realitate este vorba de acelaşi sens firesc al evoluţiei universale, valabil dintotdeauna şi pentru totdeauna, pe care fiecare îl poate descoperi în lumea sa interioară şi pentru care e nevoie de cât mai multă credinţă, deci cunoaştere, pentru a-l urma - de fapt, pentru a se urma. Faptul că formalitatea este considerată de majoritatea a oamenilor mai importantă decât conţinutul sau aspectul dinamic al informaţiei, menajează orgoliile, tradiţiile, conceptele celor care şi-au prins mintea să le aibă, aceştia renunţând la bogăţia interioară, la realitatea universală, la legalitate şi bun simţ. În fond, este treaba lor, ceea ce nu înseamnă că, dacă lor egoismul le permite numai o concepţie limitată asupra realităţii, nu ar exista oameni dornici să cunoască, dornici să se trezească, măcar în al doisprezecelea ceas să realizeze că se poate, că dincolo de acceptare trebuie să-şi descopere iniţiativa, dincolo de suferinţă - bucuria de a trăi şi a înţelege sensul propriei lor existenţe.
Ne adresăm, deci, celor care n-au încetat să spere, celor care nu s-au resemnat, astfel ca ei, prin cunoaşterea realităţii universale în propria lor recunoaştere, să revină la armonia şi înţelepciunea Christică pe care o are fiecare.
Ceea ce ne propunem este ca, împreună, să putem concretiza o alternativă a societăţii terestre în evoluţia sa, schimbând sensul care, în prezent, este al distrugerii, spre cel universal al evoluţiei, al cunoaşterii, al continuei perfecţionări, al binelui. Aşa cum am spus, binele este un sens - nu un scop, astfel încât realizarea sa înseamnă că se poate şi mai bine, în această înaintare dinamică fiecare revenind la drepturile sale divine de creator şi nu de creatură, ca să poată ceea ce-i este dat conform planului divin, de fapt ceea ce el însuşi îşi dă în funcţie de ceea ce are nevoie. Ne adresăm fiecăruia în parte, căci indiferent de atributele cu care se confundă, este în realitate acelaşi Fiu al Tatălui, aceeaşi fiinţă divină care trebuie să-şi continue Creaţia liber şi responsabil. Indiferent de ierarhiile create, de scara socială, de mediul de existenţă şi cunoştinţele fiecăruia, acestea le aveţi preluate prin acceptare în urma unor tradiţii cărora le sunteţi beneficiari, indiferent dacă manifestările sau consecinţele acesteia sunt negative sau pozitive. Prin revenirea la sensul real, existenţial, universal, la voi înşivă, de fapt va trebui să renunţaţi la a mai fi muritori, bolnavi sau nefericiţi, să vă mai contestaţi divinitatea exteriorizând-o în culte primitive şi fără nici o raţiune, să vă mai faceţi idoli împărţindu-i în negativi şi pozitivi, astfel încât ceea ce vi se cere este asumarea responsabilităţii totale, atât a răului cât şi a binelui pe care-l trăiţi, pentru că nimeni nu este de vină că fiecare este divin şi că fiecare manifestă numai ceea ce el poate concepe sau înţelege din ceea ce are. Pentru aceste transformări este nevoie de curaj, de îndrăzneală, de a fi drepţi în primul rând cu voi, judecându-vă pentru a vă putea ierta.
Astăzi, în loc să vă judecaţi, vă condamnaţi. Sensul schimbării poate fi dat numai prin cunoaştere, numai prin informaţia reală - şi pe aceasta o are fiecare, însă pentru a o putea folosi trebuie să realizeze un minim efort de bun simţ, continuu şi ritmic, pentru a reveni la parametrii prezentului universal. Practic, este bine să nu dăm definiţii, dar suntem convinşi că fiecare poate să realizeze acest lucru. Vom dedica pe rând câte un capitol alimentaţiei, informaţiei şi sexului, principalele aspecte cu care vă întâlniţi la modul obişnuit, referindu-ne concret la rolul pe care îl au în prezent - nu ca scop, ci ca mijloc, pentru a putea înţelege schimbările care au loc prin creşterea vibraţiilor. Pornim de la lucruri simple, pentru a ajunge la lucruri şi mai simple. Cunoaşterea materialistă se află în prezent într-o etapă în care totul se blochează, singura şansă de control fiind revenirea la lumea interioară, deci la spirit, ceea ce înseamnă cunoaştere la propriu. Continuarea cunoaşterii necesită revenirea la creaţie, ceea ce este de fapt o schimbare de sens, de la a inventaria exteriorul, la a-l crea. Într-adevăr, poate părea extraordinar, dar nimeni nu are vreun interes să rămână la acest nivel. Poate părea extraordinar când privim la prezent, banal când privim spre viitor, tocmai de aceea importante nu sunt aparenţele, aşa cum important nu este a şti, cât a putea. Vă putem ajuta să reveniţi la capacitatea reală, dar aceasta presupune în primul rând efortul vostru. Ne aflăm aici ca prieteni, ca îndrumători, ca sfătuitori, mai mult pentru a vă confirma decât pentru a vă învăţa, căci cei care sunt trebuie doar să-şi aducă aminte şi de faptul că pot. Astfel, depinde numai de voi ca, ceea ce consideraţi astăzi S.F., să fie şi prezent, palpabil şi real, dar aceasta necesită un efort în parcurgerea acestui drum, fiind valabilă aceeaşi lege:
Rezultatele sunt pe măsura efortului şi a răbdării pe care le dovedeşte fiecare.
Un factor care vă poate ajuta foarte mult este umorul. Marile lucruri sunt cele de care poţi să şi râzi, căci cel care cunoaşte este liber să facă, într-adevăr, ceea ce doreşte. Tocmai de aceea nu vom evita umorul, el însuşi fiind un rezultat al cunoaşterii, al înţelegerii, al simplificărilor. Caracteristice cunoaşterii materialiste sunt dogma, complicatul, seriozitatea, având drept consecinţe orgoliul şi o gândire deformată. Rezultatul cunoaşterii reale este sănătatea, perfecţionarea continuă, zâmbetul, nemurirea, libertatea la propriu.
Deci, să ne prezentăm:
Misiunea România este denumită astfel după numele acestei zone şi cuprinde 49 de echipe venite din 19 sisteme, acesta fiind primul val trimis de Confederaţia Galactică în vederea reintegrării planetei Geea în Univers. Misiunea pe care o continuăm a ajuns astăzi în etapa în care este necesară trezirea omului pentru că, în primul rând, sunteţi pregătiţi pentru aşa ceva, ceea ce în epocile anterioare era mai dificil de realizat.
Noi, cei care realizăm această comunicare, venim din sistemul Ilerius - un sistem format din 5 planete, steaua centrală purtând numele Aldenin 4. Numele celor 5 planete sunt, în ordine: Talen, Sirina, Locana, Densy, Cory. Sistemul nostru fiind conectat în întregime, rasele existente pe cele cinci planete sunt în contact unele cu altele, colaborarea realizându-se la nivelul întregului sistem, de aceea ne permitem să vă întrebăm: cum de aţi reuşit ca, aparţinând aceleiaşi civilizaţii, să vă împărţiţi în atâtea grupuri numite popoare, să vă delimitaţi pe suprafaţa planetei zonele care v-ar aparţine, când orice loc în Univers aparţine celui care-l foloseşte, dar e cam incomod şi chiar plictisitor folosirea unui singur loc. De altfel, aceasta demonstrează limitarea cunoaşterii care există pe Geea în prezent, mult mai puternice decât aceasta dovedindu-se conceptele egoiste, naţionaliste, valorile artificiale şi respectarea unor legi care folosesc unei organizări sociale, însă care nu au nici o legătură cu cunoaşterea. Viaţa existentă azi pe Geea este mai mult o organizare a egoismului, a limitelor, decât a entităţii umane. Astfel, apare penibil cum unii dintre voi au acces la orice beneficii ale tehnologiei şi realizărilor prezentului, în timp ce majoritatea sunt privaţi de aceste lucruri.
Dar să revenim la prezentarea pe care am început-o. Noi ne aflăm în zona Geei cam de trei sute de ani în timp terestru, astfel încât putem spune că avem suficiente date pentru a ne adresa vouă adaptându-ne la nivelul de cunoaştere, la conceptele şi structurile mentale cu care v-aţi obişnuit. Pentru a fi mai clari, este vorba de gândire, aceasta fiind o funcţie care face legătura între senzorial şi corpurile subtile, exacerbarea ei fiind o dovadă a neîncrederii, a oscilaţiei, a exteriorizării. Pas cu pas, pe drumul pe care ni-l propunem, trebuie să realizaţi revenirea la capacităţi mult mai reale de cunoaştere, cum ar fi: intuiţia, telepatia, clarviziunea, care în prezent sunt înlocuite de gândire. Orice formăgând este o entitate care există şi se manifestă în viaţa voastră, până ce o înlocuiţi cu alta mai constructivă, fiind vorba, de fapt, de procesul de creaţie.
Echipa din Ilerius este reprezentată de aproximativ 10 aparate în Zona Românească şi este constituită din membri aparţinând celor 5 planete din sistem. Ca echipă a sistemului, abordarea acestei zone face parte din misiunea noastră de 100 de ani. Sunt date simple, clare, pe care la prima vedere, conform tradiţiilor cu care v-aţi obişnuit, le puteţi interpreta fie ca speculaţii, fie drept fantastice. Pentru a evita acest lucru, la scrierea acestei cărţi îşi vor da concursul mai multe echipaje venite din sisteme diferite şi fiecare în parte se va prezenta la momentul potrivit. Ne revine, deci, onoarea de a sparge gheaţa, căci numai împreună o putem înlocui cu lumina, cu pacea şi iubirea.
Scopul acestei prezentări este acela de a vă obişnui să realizaţi că faceţi parte dintr-un întreg univers, şi chiar dacă voi rareori mai aveţi timp să priviţi cerul, acesta vă priveşte. Nimeni nu vă condamnă, dar indiferenţa este primul defect la care trebuie să renunţaţi, pentru a putea înţelege. Dacă de mii de ani am fost nevoiţi să ne ascundem pentru a nu face din prezenţa noastră un spectacol de neînţeles, astăzi ne puteţi vedea în permanenţă deasupra voastră, cel puţin în Zona Românească, bineînţeles mai ales noaptea căci, aşa cum se spune, cine are ochi de văzut va vedea şi cine are urechi de auzit va auzi. Vă adresăm deci salutul nostru, pe care deja suntem convinşi că îl cunoaşteţi din revista ELTA, urându-ne succes şi dorindu-vă succes în dorinţa voastră de a ne ajuta să ne facem datoria:
Solteris!

Va urma 

Sursa:"Viata pe Geea"