Pagini

3 ianuarie 2012

Mesajul Arhanghelui Uriel - Ceea ce faceți este ceea ce puteți

                                                

Momentul prezent este mai mult decât momentul de care sunteți voi conştienți în realitatea voastră, acesta este, de asemenea, totalul tuturor momentelor de dinainte şi începutul momentului următor. În fiecare moment aduceți energiile din toate viețile voastre, cunoaşterea tuturor experienţelor şi cea mai înaltă vibrație energetică la care puteți fi în acel moment. În fiecare moment sunteți cei mai buni care puteţi fi, faceți ce puteți voi cel mai bine şi sunteţi doar la vibraţia energetică la care puteţi fi. Când credeţi că puteţi face mai mult, este pentru că v-aţi conectat cu o vibrație diferită, a carui potential vă invită să pătrundeți în transformare.

Acest lucru nu face nici o parte a realității voastre greşită, pur şi simplu înseamnă că aţi terminat învăţarea la acea vibrație, toată înţelegerea a fost realizată şi experienţele pe care le-a rezervat pentru voi au fost îndeplinite. Uşa spre noi realităţi se deschide de multe ori când cea din realitatea voastră existentă s-a închis. Așadar, o nouă conştientizare vibrațională devine disponibilă când aţi părăsit-o pe cea în care sunteți. A fi în două niveluri energetice diferite este derutant deoarece fiecare vă trage într-o direcţie diferită. Vechea energie vă trage în trecut, care este cunoscut şi previzibil, cea nouă vă obligă să exploraţi un viitor necunoscut. Care o veți alege?

La orice nivel de vibrație energetică, ceea ce faceți este ceea ce puteți, deoarece fiecare nivel are lecţiile proprii de învăţare , experienţă, potenţial,posibilități şi realităţi. Voi aduceți tot ce ați învăţat în fiecare experienţă de vibraţie şi acest lucru vă permite să deveniți împlinirea acelei experienţe, în conformitate cu dorinţa sufletului vostru pentru vindecare. Perfecţiunea divină din fiecare experienţă este legată de perfecţiunea voastră individuală, care este aliniată cu învăţarea, vindecarea și transformarea voastră. Nu există nici o altă cale la dispoziţia voastră. Aceasta este experiența voastră, faceți ce știți ca e mai bine ca să realizați propria învăţare şi vindecare. Încercarea de a copia pe alţii sau de a obține rezultatele lor nu este posibilă, deoarece tot ce puteți face este ce știți voi mai bine.

Ce puteți face cel mai bine este între voi și Sursă, nu există nici o aşteptare sau rezultat dorit, toată învăţarea se face în conformitate cu contractul sufletului vostru, calea de vindecare pe care ați ales-o în fiecare viaţă şi în toate experienţele tuturor vieţilor. Transformarea este pur şi simplu un pas într-o nouă energie vibrațională, un pas  în  direcţia karmei sau creaţiei, în care îmbrăţişați trecutul sau viitorul, în funcţie de abilităţile voastre. Potenţialul fiecărui moment vă aşteaptă ca să alegeţi în funcţie de abilităţile şi cunoaşterea voastră. Vedeți fiecare moment ca o uşă care vă invită să experimentați divinitatea voastră pe măsură ce îmbrățișați noi potențiale, o oportunitate de a trece mai departe în raiul vostru pe pământ.
www.urielheals.com

Traducere- Eliza