Pagini

5 noiembrie 2011

Arhanghelul Uriel "Îndrumați sau urmați ?"


Fiecare situaţie şi interacţiune dispune de o semnatură energetică specifică în care sunteţi liderul sau adeptul. Ca lider setaţi energia şi puteți manifesta rezultatele alegerilor voastre. Ca adept vă aflaţi în energia situaţiei şi propria voastră vibraţie energetică se schimbă pentru a se potrivi cu acea experiență. Nu aveți nici o putere care se manifestă pentru că sunteţi la un nivel de energie din trecut. Acest lucru vă împiedică să manifestați orice alt rezultat,  decât ceea ce ați creat deja. Alegerea este a voastră, îndrumați sau urmaţi?

 Pare a fi mai uşor a îndruma şi, desigur asta creează mai multe rezultate benefice şi satisfăcătoare, dar este, de asemenea, un loc nou pentru voi, o nouă paradigmă pentru viaţa voastră, deoarece în calitate de lider manifestați rezultate diferite, ce vor crea separare cu grupul vostru de suflete. Ca lider pășiți adesea singuri şi nu vă puteți conecta cu alte persoane, deoarece acestea nu sunt la nivelul vostru energetic. Dar scopul vostru de vindecare este îndeplinit atunci când îndrumați, deoarece atunci aveţi posibilitatea să creaţi închiderea karmei şi să puneți capăt acestor energii antice.

Motivul principal pentru care urmaţi este pentru a permite altora să experimenteze vindecarea. Ca adept vă puneți la nivelul energetic al altora astfel încât să puteţi să le permiteți să crească, sau așa credeți. Dar când urmaţi nu faceți nimic pentru a schimba energia, în speranţa că alţii vor găsi modalităţi de a schimba aceste energii prin intermediul vindecării lor. Aceasta limitează puterea voastră  ca un catalizator pentru schimbare şi deveniți un partener în vindecarea lor, mai degrabă decât un exemplu de potenţial energetic mai înalt. Făcând asta vă limitați, de asemenea, posibilitatea de schimbare şi blocați calea sufletului vostru. Ca adept sunteți înconjurați de cei care sunt în energii similare, dar ceea ce poate nu ştiţi este că ei vă caută pe voi să-i îndrumați, de aceea ei vă resping pe voi și oferta voastră de vindecare.

Puteţi păși singuri pentru o vreme când îndrumați pentru că sunteţi la o vibratie energetică diferită decât ceilalți din jurul vostru si aceasta a fost modelul vostru în trecut de a urma energia pentru a permite vindecarea. Nu vă fie teamă să stabiliți intenția pentru energiile din viața voastră, fiți foarte clari în a cere ceea ce vreți. Îi veți atrage pe cei care se pot potrivi acestor vibrații si veți crea parteneri de viaţă, care vă pot împărtăși energiile voastre mai înalte şi care vă pot permite să vă exprimați sinele vostru cel mai înalt şi cel mai bine ca un lider, un iniţiator şi un co-creator de noi paradigme de viaţă pentru voi înșivă și lume.

www.urielheals.com

Traducere: Eliza