Pagini

3 decembrie 2011

Arhanghelul Uriel – Dezvoltarea Empatiei


Cu fiecare generaţie există o evoluţie a curgerii, mişcării, integrării şi alinierii energiei. În ciuda aspectului că nimic în lume nu se schimbă, fiecare generaţie este capabilă de a ascensiona într-o noua dimensiune a fiinţei, care implică integrarea aspectelor mici ale dimensiunilor mai înalte de ființare în energia tridimensională. Cea mai subtilă schimbare în gîndire sau credinţă este la fel de puternică ca orice  altă mișcare de energie. Există un nivel de împuternicire, care are loc care permite empatiei să evolueze în stările ei mai înalte.

Empatia este modul în care vă conectaţi energetic la alții si poate fi dificilă, deoarece este de multe ori prin experimentarea energiei lor emotionale, de obicei la nivelul durerii şi fricii, pe care le  luați ca ale voastre proprii într-un efort de a ajuta să le transmutați. La vibrația ei cea mai joasă empatia este experimentată ca simpatie, în care sunteți conştienţi de neputința altora  şi aici este cazul în care conexiunea voastră empatică este simțită. De asemenea, credeți că prin transmutarea energiei  lor veți creşte , vibraţiile pământului şi în timp ce acesta a fost unul dintre rolurile Lucrătorilor în Lumină în trecut, nu mai este valabil pentru voi astăzi. Astăzi, empatia evoluează în conexiuni puternice, care permit vindecarea să aibă loc prin alegere conştientă şi voinţă liberă.

Lucrătorii în Lumină au teama că pământul nu se va înălţa, că ascensiunea va fi oprită sau blocată,că o anumită forță sau energie poate împiedica ascensiunea să se întâmple. Și deși, se întâmplă întotdeauna la un anumit nivel, aceasta încă nu a atins aspectele ei pe deplin. Amintiţi-vă că sunt multe dimensiuni în Univers, așa că ascensiunea are loc întotdeauna dincolo de dimensiunile pe care le ştiți sau le puteți imagina în acest moment. Pe măsură ce evoluează empatia la fel fac și conexiunile voastre umane şi trebuie să alegeţi să vă conectați la alte persoane prin realizarea puterii lor şi aratându-le modul în care aceștia se pot reconecta la aceasta.

Empatia este una dintre cele mai mari provocări în vindecare pentru că puteți adopta responsabilitatea pentru vindecare sau pentru a fi vindecatori, puteți fi un exemplu puternic de vindecare sau să renunţați la puterea voastră pentru a ajuta pe alţii să se vindece. Nu este posibil a ajuta pe alţii să se vindece, arătându-le durerea lor, - ei sunt deja conştienţi de cât de dureroasă este viaţa lor. Aveţi posibilitatea de a-i vindeca, arătându-le adevărul lor, care este acesta că sunt fiinţe divine, puternice, a căror experienţă de viaţă poate fi schimbată prin conştientizarea unui aspect mai puternic al lor înşişi. Practicați empatia fiind sinele vostru puternic şi fiind o oglindă a bucuriei, păcii, abundenţei şi iubirii, care sunt disponibile pentru toţi atunci când aceștia pot învăţa să caute şi să găsească propriul lor adevărul  şi puterea înăuntrul lor care vindecă toate durerile

www.urielheals.com

Traducere :Eliza